La început m-am tot gândit cum să-l numesc. M-am întrebat de ce "Gândirea Pozitivă", m-am întrebat cum se va scurge cerneala virtuală dezgolindu-mă de veşminte cernite...cum, şi mai ales de ce am ales acestă formă de exprimare.
Apoi, după ce m-am zbătut în căutarea locului meu preferat (vorba unui psihoterapeut), după ce am tot lăsat să plouă-n gură privind lămâile primite de la viaţă am decis să le folosesc, făcând din ele limonadă tonifiantă.
Chiar în momentul în care am intrat prima dată în casa virtuală întrebându-mă "ce pot face"?, chiar în acel moment am făcut primul pas spre autocunoaştere.
Mi-am despicat viaţa în felii, descoperind că-ntruna dintre ele se aşezase confortabil frica. Am decis să o pocnesc unde o doare mai tare, şi să-ncep să trăiesc mai timid la început, apoi, din ce în ce mai deplin.
M-am întrebat de multe ori de ce, de ce subiectele strecurate-n "locul meu preferat" ţin mai mult de gândire, apoi am realizat că de fapt, acesta este felul meu de a mă ajuta să depăşesc momentul.
Nu e uşor, dar se întâmplă, şi asta e tot ce contează acum.