sâmbătă, 25 februarie 2012

Despre un alt fel de renunţare



Să renunţăm la încercarea de a fi perfecţi. 
Să renunţăm la a ne compara cu alţii. 
Să renunţăm la ură, ranchiună sau lene.
Un zâmbet poate schimba o lume deci şi la tristeţe e cazul să renunţăm.
Nu suntem singuri în univers. Să renunţăm şi la a face singuri anumite lucruri. Bucuria împărtăşită e mai de preţ aşa.
La ce-am mai putea să renunţăm?

A cumpăra lucruri de care nu avem nevoie... o bună gestionare a banilor, un stres mai puţin!
Am putea să mai renunţăm la a da vina pe ceilalţi pentru problemele noastre. Pe măsura asumării responsabilităţilor în viaţa noastră ne vom făuri o lume de vis.
Şi de ce-am face promisiuni pe care nu le putem respecta?
Să renunţăm la sentimentul dreptăţii.
Să renunţăm la a fi diferit doar de dragul acestui lucru. Atrage după sine comparaţia.
Oricât de bună sau rea este situaţia de acum ea se va schimba. Să renunţăm deci la evitarea schimbărilor!
Am putea renunţa la gânduri despre ce nu am dori să se întâmple, timp în care le îmbrăţişăm pe acelea ce-am vrea să se petreacă-n viaţa noastră. 
Oare la ce-ar trebui să mai renunţăm?

sâmbătă, 18 februarie 2012

Lebede...

Lume îngheţată statui cioplite-n ţurţuri, cu capete încoronate de fulgii jucăuşi.
Aş vrea să-mpodobesc un pic răceala ce-n suflete pătrunde.
Aş vrea să-mping afară şi ceaţă, şi nour şi tristeţi.
Au murit lebede pe apă. O mână criminală... unele aveau asortate alături şi niscaiva cartuşe-cum spune autorul.
Aş putea fi pozitivă acum doar gândindu-mă la ce se spune: Cică înainte de moarte, lebăda în loc să ţipe, cântă.
Câte triluri s-or fi înălţat spre ceruri?


http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Lebede_moarte_la_Vadu_5_648585137.html

luni, 13 februarie 2012

Cât de uşor putem trece peste lucrurile neplăcute ale vieţii?

Cât de uşor putem trece peste lucrurile neplăcute ale vieţii?
Ele pur şi simplu se întâmplă. Nu putem spune despre ele că sunt gri, sau negre, sau , roze...ele pur şi simplu sunt.
Uite şi cu iarna asta!
Unii se dau cu schiurile sau cu bobul, alţii sunt împotmoliţi în troiene...
Unii se deconectează la săniuş, alţii alunecă şi cad ...
De altfel oriunde există gheaţă e posibil să mai şi cădem.
Chiar şi cei ce se află la săniuş sau schi pot cădea...
 Aşa este şi-n viaţă. Drumul nu e totdeauna lin.
Este important să ne putem ridica, să ne scuturăm haina şi să zâmbim.
Mă repet:
ESTE IMPORTANT SĂ ZÂMBIM!
Situaţiile vin şi trec.
Putem cădea des. Nu suntem mereu pregătiţi pentru situaţiile care se întâmplă. Am auzit recent pe cineva care spunea că nu este important dacă vei cădea. Este important să nu stai mult pe jos.
Aaa! Încă ceva: Un alt fapt deosebit de important este acela de a nu cârcoti. Să privim viaţa detaşat, micile neplăceri să fie doar oportunităţi pentru slalom.
Deci cum trecem peste lucrurile neplăcute ale vieţii?
ZÂMBIND. Neapărat zâmbind. Drumul nu e totdeauna neted.Să învăţăm din asta... Trebuie să ne permitem şi să cădem.
Vrem să învăţăm asta? Atunci ne asumăm anumite riscuri spunându-ne că este posibil să alunecă şi să cădem chiar,dar este important să ne ridicăm zâmbind, transformând fiecare situaţie cu care ne confruntăm în oportunitate.

duminică, 5 februarie 2012

Putem avea încredere?



În oameni...în  noi înşine...
 
O astfel de întrebare ne frământă deseori, când dezamăgirea ne stăpâneşte.
Nici nu e de mirare că se întâmplă aşa ceva când experienţele proaste cu semenii noştrii duc la dezamăgire şi implicit la suspiciuni în relaţiile cu ceilalţi.
Evident, suspiciunea este într-o oarecare măsură scut, deoarece învăţăm deseori să ne aşteptăm la "ce e mai rău".
În ciuda experienţelor negative, în mod sigur au fost altele care ar trebui să ne întărească încrederea in oameni, lucru care ne-ar îmbunătăţi atitudinea faţă de alţii,iar în felul acesta am putea supravieţui.
În primul rând,cred eu,trebuie să avem încredere în noi înşine. În felul acesta credem în capacitatea noastră de a face faţă problemelor care ne sunt puse înainte.
Apoi trebuie să nu ne fie teamă să avem încredere în ceilalţi.
Dar cărui fapt se datorează oare pierderea încrederii în ceilalţi?
Uneori ne simţim trădaţi...Am crezut în ceva, în cineva, am avut oareşce idealuri...
Ce facem atunci?
Dacă am avut un accident,nu vom mai traversa strada?
Dacă cineva nu a fost demn de încredere, toată lumea este la fel? 

Iată cel puţin două întrebări ce mă determină să cred că o persoană nu înseamnă întreaga lume, că nu voi avea încredere în toată lumea, dar voi căuta în întreaga lume oameni care pot fi de încredere!