Lucruri cu adevarat importante

Evenimentele din ultima perioadă precum şi acest subiect " Care sunt lucrurile cu adevărat importante", m-au determinat să mă gândesc profund la acest aspect.
Am discutat subiectul cu cineva drag mie.
Practic, discuţia a pornit de la o temă biblică a capitolului 12 din evanghelia după Luca.
Era un om bogat. Atât de bogat încât nu-i ajungeau hambarele să-şi depoziteze recoltele. Le-a dărâmat pe cele vechi, a construit altele noi, şi tot aşa, pierzând din vedere lucrurile cu adevărat importante, la un moment dat Dumnezeu îi spune:" În noaptea aceasta îţi vei pierde sufletul"
În concluzie, viaţa este lucrul cel mai important.
Uneori, în alegarea noastră, uităm să trăim, uităm să iubim, n-avem timp să dăruim, şi nici să ne bucurăm de darurile pe care le primim.
În ceea ce mă priveşte, am tras o concluzie.
-Trăiesc să pot dărui, dăruind sunt fericită, fiind fericită îi bucur pe alţii cu fericirea mea şi bucurându-i pe alţii simt că trăiesc!

Încerc să slăbesc.
De multă vreme încerc asta.
Am început prin a nu mai mânca pâine. Şi doar trei mese pe zi cât de cât la ore apropiate. Mic dejun între7şi 8, prânzul între 13 şi 14, iar cina cel târziu până în 19.
Azi e a patra zi. Este greu sa asociezi alimentele în aşa fel încât să fie cel puţin apropiat de conceptul Montignac.
Sunt sigură că "Monti" merge. Am mai încercat odată şi am reuşit 6 kg. Am fost fericită când am schimbat prefixul în jos. Dar nu ştiu de ce, am întrerupt. Poate e şi cam costisitor. În scumpa şi draga noastră patrie, şi să te ţii de o dietă te ustură la buzunar.
Vai de mama noastră!
Familia într-un fel, tu în altul... apoi şi timpul dedicat pentru bucătărie.
Mi-am pus o poză recentă pe birou.
Ieri , când mi se făcea foame o priveam. Cred că şi-a făcut efectul.:D
Peste 3 zile mă voi cântări.
Între timp voi căuta o carte cu reţete culinare "Monti"
Cine ştie...

Au înflorit copacii din faţa casei mele. Roz şi alb şi verde cât vezi cu ochii.
Frumoasă mai poate fi primăvara!
Păsările te încântă cu trilul lor, de ţi-e mai mare dragul.
Am stat vreo două ore eu şi cu mine. Demult nu mi-am dăruit atât timp!
M-am gândit la ce a fost, dar şi mai mult la ce urmează.
Apoi, am avut ocazia să meditez la "Predica de pe munte".
Scrierile spun că lui Isus nu i-au trebuit mai mult de jumătate de oră să o rostească. Şi cât de cuprinzătoare a fost!
Anul 31 e.n.
Obosit, se aşează pe o piatră. Mulţimile îl înconjoară.
Isus îşi începe cuvântarea arătând că pentru a fi fericiţi oamenii trebuie să fie în relaţii bune cu Dumnezeu.
Dar ce înseamnă fericirea?
Fericirea este o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină- îmi spune DEX-ul.
Am deschis Biblia şi am recitit cele nouă fericiri şi am ajuns la concluzia, că putem fi fericiţi dacă suntem pe deplin conştenţi că depindem în totalitate de Dumnezeu.

Neaţa!
După ziua de ieri, îmi simt capul ca o baniţă.
Afară, într-o zi, trei anotimpuri.
În suflet, plouă cu lacrimi. Ploaie torenţială. Nu am umbrelă.
Nici nu ştiu dacă trebuie să vorbesc despre vreme, sau despre lacrimi.
Ambele dor. Şi ambele nu sunt la locul lor.
Cred totuşi că de mine şi numai de mine depinde cum reaşez lucrurile în viaţa mea.
Dacă nu voi fi atentă la cei care se pretind a-mi fi prieteni, în sufletul meu se va declara cod roşu de inundaţii.
Operaţiunea de salvare va fi extrem de grea. Deeeci, să trec la acţiune!
Prima dată trebuie să îmi construiesc un adăpost, să nu mai permit lacrimilor să-mi umezească sufletul. Apoi, să nu mai deschid uşa oricui, nu de alta, dar unii, prea se cred îndreptăţiţi să intre în sufletul oamenilor cu bocancii plini de noroi.
Eu nu mai vreau să le permit acest lucru!
Şi după ce voi scăpa de şerpi şi năpârci, voi deschide fereastra sufletului, să pătrundă soarele, şi cine ştie... poate că va veni şi un porumbel, cu o frunză de măslin în cioc, să-mi vestească UN NOU ÎNCEPUT!

Pe mine m-a ajutat

Pe mine m-a ajutat, şi sper să ajute şi pe alţii. De câte ori îl citesc, îmi ridică moralul.
Iată cum sună:

Azi sunt ca un copil,redescopăr frumuseţea vieţii, clipă de clipă!

Mă bucur că trăiesc. Cu bune şi rele,viaţa mea este frumoasă, iar azi este o zi minunată!

Azi am şansa să mă bucur şi să-i bucur şi pe ceilalţi cu prezenţa mea!

Fericirea îmi vine din interior. Simt că radiez bucurie!

Simt viaţa cu candoare şi bucurie, ca şi cum azi aş vedea totul pentru prima dată!

Am încredere în mine, strălucesc şi voi reuşi!

Subconştientul meu îmi ascultă dorinţele şi mă ghidează spre succes!

Mă bucur că trăiesc. Cu bune şi cu rele, viaţa mea este frumoasă, iar azi este o zi minunată!

Căldura din interior

Azi îmi venea să zburd! Am simţit acea căldură, la care făcea referire odată cineva.
M-am simţit atât de bine, încât consider că merită să scriu aici acea experienţă.
Pinguinii, trăiesc în mediul lor, un mediu unde nopţile sunt foarte friguroase.
Pentru a-şi menţine căldura corpului în timpul viscolelor, care pot atinge viteze de până la 200 de kilometri pe oră, aceste păsări prudente se înghesuie una în alta în grupuri foarte mari, înlocuindu-se rând pe rând la marginea grupului şi stând cu spatele la vânt.
De ce nu am fi şi noi oamenii la fel?
Trăim într-o lume geroasă, unde căldura unui grup cu obiective comune este chiar salvatoare.
Este greu să căutăm un astfel de gup?
Şi dacă el există, de ce nu ne-am integra în el?
Dar dacă ne-am integrat într-un astfel de grup ce-ar fi să nu ne deranjeze unele mici ciupituri?
Mă întreb, deoarece azi, îmi venea să zburd.

Să zâmbim!
Nu avem motive să zâmbim?!
Să analizăm: ciripitul păsărelelor, coloritul florilor,licărul din ochii copiilor noștri, sau poate soarele care exact în acest moment se strecoară pe geamul meu, pentru că i-am dat voie să facă acest lucru.
Am spus " i-am dat voie?"
Da i-am dat voie!
Mi-am oferit şi mie permisiunea să văd, să simt şi să aud.
Trezită ca dintr-un somn adânc, mi-am şters ochii şi am privit în jurul meu, apoi am simţit cum inima îmi tresaltă de bucurie.
Am redescoperit viaţa, şi nimic,nimic pe lumea asta nu mă va împiedica să trăiesc!
Aştept cu nerăbdare momentul în care, din pământul reavăn va răsări primul fir de iarbă, apoi vor plesni mugurii copacilor din faţa casei mele.
Apoi se vor transforma în floare, miros şi culoare, lucruri de care îmi amintesc doar din fotografiile făcute de cineva drag mie.
Îmi reproşez puţin, dar nu ezit să zâmbesc, pentru că deja i-am dat voie soarelui să pătrundă în casa, mintea şi sufletul meu.
Zâmbesc!

Pub