Aşa s-a sfârşit pentru mine în urmă cu douăzecişipatru de ani seara zilei de şaptesprezece a lunii lui April...
Dacă cineva mi-ar fi spus înainte cu două săptămâni că în ziua aceea îmi voi găsi jumătatea l-aş fi contrazis spunându-i că jumătăţile se găsesc doar în poveşti. Dar iată-mă! Sunt douăzecişipatru de ani de când am ieşit de pe uşa blocului 25 de pe Aleea Târnavei, învârtindu-mă în dansul ameţitor al dragostei.
De atunci n-am mai fost singură nici o clipă.
De atunci n-am mai încetat să-mi plimb visele pe alei primăvăratice, să-mi leagăn gândurile în braţele ce mi-au oferit ocrotire.
De atunci n-am încetat să dansez în ploaie...
Mi-a înviorat ziua!
Discutam despre prietenie...
La urmă, zice ea:
- Dacă ne dorim prieteni perfecţi, să ne luăm un animal de companie.
Nu o să ne vorbească de rău, nu o să ne critice, nu o să comenteze deciziile pe care le luăm, nu o să ne mintă, nu o să ne dezamăgească, O să caute afecţiune doar la noi şi o să ne ofere mereu afecţiune, mereu...în fine ____UN PRIETEN ADEVĂRAT!
Mi-am amintit că în copilărie, profa de română spunea: Fă-ţi prieten cartea. Ea nu-ţi va înşela nicicând aşteptările. M-am apucat de citit cu atâta înverşunare încât uneori uitam că există persoane în lumea reală. Este foarte adevărat. Pentru mine şi cartea a fost un adevărat prieten.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.
Cuvintele sunt mistere...
Niciodată nu ştim ce vom culege. Avem ogoare pe care vrem şi trebuie să le semănăm, pentru ca mai târziu să ne bucurăm de recoltă.
Un vechi proverb spune: " Ce seamănă omul, aceea va şi secera!"
Dar oare ştim noi de fiecare dată că sămânţa pe care o împrăştiem este de bună calitate? Suntem siguri oare că nu există şi seminţe de buruiană între seminţele de grâu?
Dacă sunt şi seminţe de scaieţi cum au ajuns ele între cuvintele frumoase pe care vrem să le folosim atunci când comunicăm cu semenii noştri?
Sunt întrebări pe care mi le-am pus acum în prag de primăvară.
De altfel fiecare dimineaţă e o primăvară pentru noi. În fiecare zi interacţionăm cu semenii noştri. Este important cum comunicăm. Este important să împrăştiem seminţe de calitate şi în felul acesta ne vom putea bucura de o recoltă bogată.
Nu ştiu cum se face, dar în unele zile precum aceasta, gândurile mele devin o cascadă de lacrimi, şi în căderea lor nenaturală şlefuiesc profund pereţii sufletului meu. Nu ştiu dacă sunt lacrimi de tristeţe sau lacrimi de bucurie. Ştiu doar că ele cad fără să ţină seama de timpul bezmetic, timp ce hoinăreşte necontenit printre gândurile mele. Cobor în sufletul meu. Caut un colţişor de care să mă agăţ dar este atăt de şlefuit încât mă simt ca într-un tobogan .
Privesc în jur... Oameni care şi-au făcut din gândurile mele o locuinţă confortabilă. Şi tocmai când am vrut să le dau drumul mi-am amintit de iernile friguroase, când n-ai vrea să ieşi . Am să-i mai las o perioadă în locuinţa pe care, poate chiar eu le-am permis să şi-o construiască, şi-am să încerc să înţeleg cât de frig este "afară" pentru ei. Azi, am încercat să-mi înţeleg lacrimile...gândurile...şi timp în care le analizam, s-au transformat în picături de rouă.
Demult nu mi-am mai hrănit sufletul cu miere... ...
Religia este pretutindeni. Se regăseşte în fiecare colţ al vieţii noastre. Politică, sport, comerţ...mai ales comerţ. Asistăm la un mariaj infailibil între biserică şi comerţ.
De la statuete care întruchipează personaje biblice până la lumânările din coşul de paşte, sau cele pe care le aprinzi pentru sufletele celor demult plecaţi... .
De la iconiţe, cruciuliţe, amulete şi rozarii, până la iluzii vândute cu nonşalanţă.
Resimt o stare de îndoială permanentă.
Ştiu că aşteptarea exagerată produce iluzii dar oare cine a provocat această aşteptare? Nu vânzătorii de iluzii? Nu atât de bine pregătiţii în mânuirea acestor instrumente de marketing?
Splendidă cloacă!
Unii oameni trăiesc modest. Atât de modest încât aproape trec neobservaţi. Alţii, zoriţi de dorinţa de afirmare, doresc să demonstreze fie celor din jur fie lor înşişi că pot realiza ce şi-au propus. Unii oameni se îndrăgostesc, alţii visează, dar puţini sunt aceia care îşi văd visul împlinit... Nu ştiu dacă am vrut să visez şi nici nu ştiu dacă am visat vreodată... Odată cândva, am avut dorinţa de afirmare dar sistemul din vremea aceea m-a dezamăgit. Am ales în schimb să mă îndrăgostesc! Am ales realitatea mai frumoasă ca orice vis! Am ales să trăiesc modest... Am ales îmbrăţişarea celui care m-a observat că exist , iar pentru mine este suficient!
N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Şi c-ai albit, mămucă, ai albit.
Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinereşti.
(Nicolae Labiş)
Eu ieri am trecut prin sat. Mama era acolo...mă aştepta cum mă aşteaptă mereu. Parcă mai ieri îi vedeam degetele pline de crăpături. Lucra la un centru de colectare a fructelor. "Puşca" prune. Era plătită la kilogram. Muncea din greu ca mie să nu-mi lipsească nimic. Atunci nu am înţeles de ce eu mâncam pâine albă şi ea mânca pâine de mălai...
Ieri am strâns-o în braţe. I-am zărit o lacrimă în colţul ochiului...
Mulţumesc mamei pentru femeia ce-am devenit! Mulţumesc că mi-a dat frumuseţe, mulţumesc pentru caracterul pe care mi l-a format, mulţumesc că mi-a dat voce să-i pot cânta cântece de dor şi îi mulţumesc mult că datorită a ceea ce m-a făcut, am putut deveni MAMĂ!
