Obiectivul nostru...

Alegerile pe care le facem  ne influenţează cursul vieţii. 
Cărările care duc la destinaţie sunt deseori întortocheate şi nu o dată ajungem la răscruce de drum. 
Pentru a lege drumul corect trebuie să ştim care e destinaţia noastră. 
Deseori avem de luat decizii majore. Avem oare obiectivul bine conturat astfel încât alegerea căii corecte să nu genereze incertitudini sau stres?
Ce urmărim în viaţă? Deciziile pe care le luăm depind de acest lucru. Să ştim bine care este obiectivul- destinaţia noastră. 
Şi totuşi, uneori s-ar putea constata că am greşit drumul. Ba chiar am parcurs o bună bucată din viaţă şi-abia atunci realizăm că n-am făcut alegerea corectă. 
Nu mă voi prăbuşi pe marginea drumului abandonând lupta. Pentru că deseori se spune:  "viaţa e o luptă", nu-i aşa?
Şi  nu cred că  este bine nici să ne învinovăţim prea mult pentru că am pus obiectivul la loc nepotrivit sau n-am aşteptat să se ridice ceaţa să putem înainta. 
Suntem pe drumul vieţii. Ne oprim, analizăm, aşteptăm să se ridice ceaţa şi dacă e nevoie ne întoarcem . 
Sigur vom ajunge la aceeaşi răscruce,  şi chiar dacă o luăm de la 0,  mergem înainte!

Pacea minţii

• 
  

Când oamenii sunt întrebaţi despre ce şi-ar dori în viaţă, majoritatea dintre ei spun că şi-ar dori pace şi fericire.
Ne dorim pace, pentru că lumea în care trăim este dură. Rareori însă, realizăm că pacea nu o putem obţine decât prin eforturi proprii.
  Cât timp stresul face parte din viaţa noastră pacea va fi departe  de noi. Majoritatea oamenilor cred partea materială este esenţială pentru a deveni fericiţi. 
Dar oare nu faptul de a fi mulţumiţi chiar acum  cu ceea ce avem  contribuie la pacea minţii noastre?
Dacă nu putem fi mulţumiţi cu ceea ce avem acum, nu vom fi niciodată mulţumiţi şi mereu vom lupta pentru a avea mai mult, din ce în ce mai mult, în felul acesta liniştea din minţile noastre va fi de domeniul trecutului.
Apoi, un alt mod pe care trebuie să ţinem seama , este timpul pe care îl alocăm amintirilor din trecutul nostru.  Ne petrecem prea mult timp cu ele. Nu mai putem întoarce anii trecuţi. 
Şi nici prea multe planuri pentru viitor nu cred că ajută la instaurarea păcii minţii. Dar, da, un azi bine structurat, va stabiliza relaţia noastră cu pacea minţii, atât de necesară continuării vieţii. 
  Călătoria prin viaţă nu este doar pe drum drept. Vom găsi suişuri, coborâşuri, locuri alunecoase şi uneori chiar jungle,  Să ne preocupe AZI cum putem trece prin ele. Asta pentru ca pacea minţii să ne poată însoţi, făcându-ne astfel drumul mai neted, şi viaţa mai liniştită.

Năzuinţe....

Îmi doresc să mă pensionez şi când voi fi mare să-mi cumpăr o rulotă cu care am să străbat lumea în lung şi-n lat, cât m-or ţine baierele portmoneului meu.

Şi nu e doar visul meu. 
La unison visăm cu cel ce s-a angajat şoferul meu personal încă de pe vremea cănd a avut curajul să-mi strecoare verigheta pe deget. 

Ne gândim la munte, la mare, la Izvorul Muntelui de care ne-am îndrăgostit iremediabil, Lacul Roşu, Sfânta Ana sau rezervaţia de lauri undeva mai sus de Zimbru,  locul în care în copilărie mi-am încrustat numele pe-un laur cu brişca ( aşa-mi spuseseră doi moţi că se face). 
Vreau neapărat să trec pe-acolo, să şterg lacrima copacului pe care l-am rănit, acum ştiu că nu se cuvenea să-l rănesc nici măcar cu numele meu.

Îmi mai doresc să pătrund în colţişoarele paradisului nepătruns, unde doar cutezătorii vieţii se încumetă să intre.

Am îndrăznit numărătoarea inversă. 

În curând vom fi mari.

Rar...

Azi am definit ce-nseamnă toamna pentru mine: 
Iubire, culoare, ceai cald, pace, iubire... am mai spus iubire..., iubire, iubire, iubire, Nicu Alifantis- Rar, toamnă, culoare, explozie de culoare, curcubeu,

Bacovia, Rar.

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme,
Nu ştie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Vă ramâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-o să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...

Gânduri fugitive...

Un comentariu făcut azi de către un vizitator al blogului meu m-a făcut să intru din nou, cu toate că de prin Martie n-am mai scris nimic. N-am scris nu pentru că n-aş fi avut ce. Sau pentru că din Martie până acum n-ar fi existat vreun eveniment demn de a fi marcat prin câteva rânduri, dimpotrivă...
Acum aş avea chiar mai mult timp decât am avut înainte. Sunt milionară de timp. Singură, chiar.
 Poate că din acest motiv am preferat să-mi rumeg singurătatea, cuprinsă în tentaculele tăcerii ce mă strâng din ce în ce mai mult.
O mică recapitulare:
-Aprilie, Mai, Iunie...scurte conversaţii la telefon cu o parte din copii mei, cu mama zilnic. Iulie - ziua de naştere a scumpei mele mame ( 71 ani), plus mutatul copiilor la Cluj Napoca. S-au stabilit acolo, dându-mi mie răgaz să respir "nepreţuitul" aer al libertăţii. E cam ozonat. Atât de puternic încât nu mă pot obişnui cu el. 
" În străinătate, copii îşi iau zborul imediat ce ating vârsta majoratului- îmi spune grijulia mea fiică" 
Asta probabil vrând să mă consoleze...
"Eşti o norocoasă"! - îmi spun colegele, invidiindu-mă chiar pentru norocul ce s-a abătut asupra mea.  
Copiii, loc bun de muncă. Băietul mic la o firmă multinaţională, fata continuîndu-şi bucuria de a preda Limba şi Literatura Română la o şcoală internaţională din Cluj. 
-August. Ziua de naştere a celei mai micuţe dintre noi, femeile familiei.
-Septembrie, bâiatul meu cel mare (cel ce mi-a dăruit un nepoţel - Marco-Ionuţ) a împlinit 33.
-Octombrie 5. Puiul meu (aşa-l alint mai nou de când cei mici s-au dus de-acasă) a împlinit şi el nişte ani).  
Mai stau puţin. Să-mi mai fac niţică ordine între gânduri.
Apoi... ...

Mamei...

"Aşa era mama in vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât îmi aduc aminte; şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat şi mă alintam la sânu-i gângurind şi uitându-mă în ochii ei cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi tot de la dânsa am învăţat." (I. Creangă)

Sunt multe cuvinte frumoase adunate în mănunchiuri de flori,azi. 
Un univers întreg de cuvinte!
Scotocesc între ele să le potrivesc pe cele mai frumoase pentru tine mamă şi mi se par prea puţine.
Las cântul să o facă!

Azi...

Azi dimineaţă am auzit cântecul firav al unei vrăbiuţe. Mai apoi două turturele s-au dezmierdat în miros de primăvară.
Am deschis ferastra să intre miros de pământ reavăn...
E primăvară din nou! 

Aproape am uitat cum e să-ţi cânte pasărea la fereastră, de-atâta iarnă...
Sunt fascinată!
Voi arunca şi eu partiturile de gheaţă. Am învăţat de la pasăre că trebuie să compun alte melodii din suflet pentru suflet.
Şi de la floare am învăţat o lecţie de viaţă:
 -Ea străpunge zăpada, învinge gerul şi înfloreşte.
Aşa m-a învăţat cum e să-nfloreşti în fiecare dimineaţă pentru cei dragi.
 Am mai învăţat de la floare să-mprăştiu parfum de fericire în juru-mi, şi din paleta de culori să-nvăţ ce-nseamnă armonia.
Am învăţat cum e să fiu eu însămi primăvară pentru mine şi pentru cei dragi!