Cât de vulnerabili suntem în faţa vieţii!
Oricât de puternici credem că suntem, la un moment dat putem cădea.
Viaţa, acest dar divin, sfârşeşte uneori, prin a fi o dramă.
Cât depinde oare de noi, să schimbăm ceva în ea? Ce putem face să nu permitem negativismului să se infiltreze în viaţa noastră?
Cred că asta pretinde ca în permanenţă, să fim atenţi pe unde ne poartă paşii noştri.
Poate sunt atât de camuflate pericolele care ne pândesc, încât le vedem ronduri de flori sau drumuri fără piedici, apoi, pe nesimţite ne poticnim, şi ne prăbuşim în prăpastia morţii.
Putem fi vigilenţi, şi cred că avem obligaţia să-i trezim şi pe alţii. Altfel totul se poate sfârşi aşa:http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/06/03/oare-ce-l-a-facut-pe-lucian-bartos-sa-si-puna-capat-zilelor/, şi astfel de fapte îndurerează profund.