miercuri, 11 noiembrie 2009

Sufletul meu e cuprins de-o tristeţe imensă. Nu trebuia să se întâmple aşa. Era atât de tânăr... viaţa i-o luase înainte. Soţia l-a părăsit cu ceva vreme în urmă. A luat copilul, copilul lor, apoi s-a legat de un altul şi au plecat în Canada.
Vorbesc despre el la trecut, deoarece azi dimineaţă a decis să-şi pună capăt zilelor. S-a aruncat în faţa trenului. Ultimul tren din tura de serviciu, ultimul tren din viaţa lui...
Regret nespus!
Oare de ce se sinucid oamenii?

6 comentarii:

Miriam spunea...

Of! Lucia...
Nu mai avea nici o nădejde...Cred că nu se încredea suficient în Dumnnezeu sau poate deloc...Dar, indiferent care este cauza, e aşa de trist...Parcă ne apasă regretul că nu am putut face nimic...
Dumnezeu să alunge tristeţea, şi atât cât ne stă în putinţă, să le arătm celor din jur că există un Dumnezeu care ştie de suspinul lor...

Lucia spunea...

Dragă Mariana! Aşa este. Omul îşi pierduse speranţa iar pe Dumnezeu nu cred că-l luase vreodată în serios.
Sigur că da! Noi cei care avem o speranţă, avem obligaţia creştină de a le-o împărtăşi şi altora.
Dumnezeu să-i aibă în pază părinţii!
Sunt distruşi...

Cristake1974 spunea...

Dumnezeu sa il ierte. De ce se sinucid oamenii, nu e greu de aflat. Nici din punct de vedere religios, nici din punct de vedere uman. Bietul om a cedat exact cand era mai slab, mai vulnerabil. Platind un pret prea mare. Un enunt tare simplu, dureros si greu de rezolvat.

Lucia spunea...

Azi va fi ultimul drum pentru el. Păcat!
Avea viata inainte, putea să o ia de la început. Dar aşa cum ai spus Cristake. "A cedat"
Of,of!

GRIGORE ROTARU spunea...

Nici o religie , nici o filozofie nu accepta gestul.
Dupa multi ani ( de serviciu si de pensie)d.invatator dintr-un sat, om de-o corectitudine exemplara - a facut asa ceva; motivul:s-a ciondanit cu un cetatean, la admonestat cam aspru pe acela, un avocat i-a zis ca este caz de privare de libertate si uite asa, a lasat bilet: < am fost corect o viata intreaga... >
Mai cunosc si alte zece cauze diferite de cele pe care le numim < greutati >.
Fiintele acestea nu prea mai cred in nimic, nici de alb , nici de negru, cred ca in gandirea lor din momentele < pana > firul de ciorap a fost gasit si cineva trage de el, deci imposibilitatea stoparii procesului paranoic - in acele doua, trei zile ar trebui paziti - cu randul. Oricand exista o nadejde - mintea s-a blocat.
Asa ceva intristeaza - parintii - pentru totdeauna ! Nu-i bine!

Lucia spunea...

Ar trebui păziţi într-adevăr, asta dacă cineva ar sesiza vreo intenţie. Dar când omul are o mască pe faţă tot timpul?
Nici nu-ţi dai seama că ar vrea să-şi încheie socotelile cu viaţa...