Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit

M-a impresionat mult corespondenţa lor!

Aşa îşi spuneau : scumpa mea mea amică, dulcea mea Veronică, dragă şi dulce Nicuţă ori măi Poţoţoni...

Fragment dintr-o scrisoare adresată ei: " Tu zici-mică sofistă-că de câte ori nu eşti aici mi-e rău la picior. Apoi chiar aşa este. Cum te văd, cum te aud, cum te sărut îmi trece nu numai piciorul dar orice durere pământească. Cum te-aş strânge de mânuţe, Poţico, şi n-am cum. Te rog, te rog, te rog iartă-mi păcatul că nu ţi-am scris şi nu-mi trece cu fierul ars prin inimă. Căci te iubesc ca un nebun şi te voi iubi şi mort-draga, dulcea încântătoarea mea Veronicuţă."

Eminul meu, micuţul meu iubit, miţule Băet iubit şi drăgălaş, ori şăgalnic în momente de bună dispoziţie îi mai spunea: Miguel Eminescu de Ipoteşti.

Îi scrise ea odată: "De ce mă imitezi? Când îţi zic eu ţie "Dragul meu" tu îmi zici "Draga mea". Am să-ţi fac proces că-mi plagiezi dezmierdările, ştii că aceasta e o contravenţiune prevăzută cu penalitatea cutare, paragraful cutare, prin urmare, de-acu-nainte cată şi nu mă mai îngâna."

Sunt în asentimentul editorului. În nemuritoarea corespondenţă a celor doi se ascunde istoria unei comori ascunse.

Culese din " Corespondenţa inedită Mihai Eminescu- Veronica Micle" Polirom-2000