Ave Impex

Într-o zi, o doamnă respectabilă îmi spune: " Ştiţi, mama mea nu vrea sa manânce chifteluţe preparate de mine. Cică, doar astea de la Ave Impex sunt bune!"
Deschid lada frigorifică a magazinului în care ne aflam amândouă la acel moment, iau o cutie, o analizez, apoi îmi zic" Hai să iau şi eu una, că numai bine mi-a prinde!"
Doamna de dincolo de tejghea, o pune pe cântar, plătesc undeva în jurul a 10 lei, apoi mă întorc în biroul meu, bucuroasă că am scăpat de corvoada gătitului măcar pentru o seară.
De atunci, destul de des mă foloseam de cutiuţele frumos ambalate, şi mai ales de conţinutul lor îmbietor şi pratic.
" Şti ce am găsit într-o chifteluţă?" Mă întreabă fiica mea aseară..." Nu! îi răspund!"
O pană, oase măcinate...etc,etc!
Simt cum mi se pune un nod în stomac!
Mă duc direct la frigider, iau cutiuţa pe care o ştiam pe dinafară cu text cu tot, o iau şi vreau să-i fac o bucurie căţeluşei noaste Issa, un superb exemplar Husky Siberian.
Într-un minut, plimba cutiuţa în gură de parcă ar fi vrut să spună:
" Ave! "
Am adormit destul de devreme aseară. Am avut o zi plină şi simţeam nevoia acută de somn.
Ora 0.30' . O durere sfâşietoare de cap mă trezeşte cu o nesimţire crasă! Mă chinui să adorm la loc. Reuşesc, dar ora 04.45' îmi spune, că ar trebui să cam scotocesc în cutiuţa cu medicamente.
"Stresul!" îmi spune soţul meu... dar eu ştiu. Chifteluţele de la Ave Impex, cu penele şi oasele lor sfărâmate cu tot, mi-au răscolit viaţa!
De-acum, mă voi apuca să fac eu chifteluţe la fel ca înainte de a descoperi Ave Impex. Şi asta fără a mai considera gătitul o corvoadă.
Dar mă macină un gând: " Ce să fac cu doamna care mi le-a prezentat prima oară? Să-i spun? Să nu-i spun?"

Viezurele de stâncă

Trăieşte în zonele stâncoase şi în permanenţă este urmărit de prădători.
Dar este oare şi prins? De foarte puţine ori! De ce? Pentrucă are o acuitate vizuală extraordinară, fapt ce îl ajută să se ferească de prădători. Cum sesizează vreo primejdie, se şi ascunde în găurile şi crăpăturile stâncilor.
În plus, aparţine unui grup foarte bine definit. În interiorul acestui grup, viezurele de stâncă se bucură atât de protecţie cât şi de căldură pe timp de iarnă.
Ce învăţăm de la el?
Să remarcăm că datorită bunei sale vederi nu cade în gheara răpitorilor. Deci, să ne dezvoltăm " vederea noastră" , pentru a putea recunoaşte răpitorii care ne ameninţă existenţă.
După cum am remarcat, acest animăluţ mic, aparţine unui grup protector.
Aparţinem şi noi oare unui grup unde putem găsi căldură, ocrotire şi unitate?

Furnica

O lecţie de hărnicie
Unii cercetători estimează că sunt cel puţin 200000 de ori mai multe furnici decât oameni.
Toate trăiesc sub pământ, în colonii, unde găsim regină, masculi şi lucrătoare. Fiecare contribuie într-un fel sau altul la satisfacerea nevoilor coloniei.
Demn de remarcat este faptul că, deşi sunt harnice nu-şi irosesc energia producând doar atât cât are nevoie colonia.
De ce nu am fi şi noi la fel?
Cum ar fi dacă am ţine seama şi de necesităţile celorlalţi? Cum ar fi dacă am aduna doar atât cât avem nevoie?
Oare ar fi prea greu să ne schimbăm ordinea priorităţilor pentru a avea parte de linişte, fericire, bucurie sau alte sentimente de împlinire?
Oare... ...

Cât de vulnerabili suntem în faţa vieţii!
Oricât de puternici credem că suntem, la un moment dat putem cădea.
Viaţa, acest dar divin, sfârşeşte uneori, prin a fi o dramă.
Cât depinde oare de noi, să schimbăm ceva în ea? Ce putem face să nu permitem negativismului să se infiltreze în viaţa noastră?
Cred că asta pretinde ca în permanenţă, să fim atenţi pe unde ne poartă paşii noştri.
Poate sunt atât de camuflate pericolele care ne pândesc, încât le vedem ronduri de flori sau drumuri fără piedici, apoi, pe nesimţite ne poticnim, şi ne prăbuşim în prăpastia morţii.
Putem fi vigilenţi, şi cred că avem obligaţia să-i trezim şi pe alţii. Altfel totul se poate sfârşi aşa:http://nascutdinnou.wordpress.com/2009/06/03/oare-ce-l-a-facut-pe-lucian-bartos-sa-si-puna-capat-zilelor/, şi astfel de fapte îndurerează profund.

Lucruri cu adevarat importante

Evenimentele din ultima perioadă precum şi acest subiect " Care sunt lucrurile cu adevărat importante", m-au determinat să mă gândesc profund la acest aspect.
Am discutat subiectul cu cineva drag mie.
Practic, discuţia a pornit de la o temă biblică a capitolului 12 din evanghelia după Luca.
Era un om bogat. Atât de bogat încât nu-i ajungeau hambarele să-şi depoziteze recoltele. Le-a dărâmat pe cele vechi, a construit altele noi, şi tot aşa, pierzând din vedere lucrurile cu adevărat importante, la un moment dat Dumnezeu îi spune:" În noaptea aceasta îţi vei pierde sufletul"
În concluzie, viaţa este lucrul cel mai important.
Uneori, în alegarea noastră, uităm să trăim, uităm să iubim, n-avem timp să dăruim, şi nici să ne bucurăm de darurile pe care le primim.
În ceea ce mă priveşte, am tras o concluzie.
-Trăiesc să pot dărui, dăruind sunt fericită, fiind fericită îi bucur pe alţii cu fericirea mea şi bucurându-i pe alţii simt că trăiesc!

Încerc să slăbesc.
De multă vreme încerc asta.
Am început prin a nu mai mânca pâine. Şi doar trei mese pe zi cât de cât la ore apropiate. Mic dejun între7şi 8, prânzul între 13 şi 14, iar cina cel târziu până în 19.
Azi e a patra zi. Este greu sa asociezi alimentele în aşa fel încât să fie cel puţin apropiat de conceptul Montignac.
Sunt sigură că "Monti" merge. Am mai încercat odată şi am reuşit 6 kg. Am fost fericită când am schimbat prefixul în jos. Dar nu ştiu de ce, am întrerupt. Poate e şi cam costisitor. În scumpa şi draga noastră patrie, şi să te ţii de o dietă te ustură la buzunar.
Vai de mama noastră!
Familia într-un fel, tu în altul... apoi şi timpul dedicat pentru bucătărie.
Mi-am pus o poză recentă pe birou.
Ieri , când mi se făcea foame o priveam. Cred că şi-a făcut efectul.:D
Peste 3 zile mă voi cântări.
Între timp voi căuta o carte cu reţete culinare "Monti"
Cine ştie...

Au înflorit copacii din faţa casei mele. Roz şi alb şi verde cât vezi cu ochii.
Frumoasă mai poate fi primăvara!
Păsările te încântă cu trilul lor, de ţi-e mai mare dragul.
Am stat vreo două ore eu şi cu mine. Demult nu mi-am dăruit atât timp!
M-am gândit la ce a fost, dar şi mai mult la ce urmează.
Apoi, am avut ocazia să meditez la "Predica de pe munte".
Scrierile spun că lui Isus nu i-au trebuit mai mult de jumătate de oră să o rostească. Şi cât de cuprinzătoare a fost!
Anul 31 e.n.
Obosit, se aşează pe o piatră. Mulţimile îl înconjoară.
Isus îşi începe cuvântarea arătând că pentru a fi fericiţi oamenii trebuie să fie în relaţii bune cu Dumnezeu.
Dar ce înseamnă fericirea?
Fericirea este o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină- îmi spune DEX-ul.
Am deschis Biblia şi am recitit cele nouă fericiri şi am ajuns la concluzia, că putem fi fericiţi dacă suntem pe deplin conştenţi că depindem în totalitate de Dumnezeu.