De ceva vreme încoace mă tot pregătesc să mai scriu câteva rânduri, dar nu se potrivește sub nicio forma titlul blogului cu starea mea.
De unde atâta "gândire pozitivă" când simt biciuielile problemelor de zi cu zi mai ceva ca -n iernile geroase crivațul? Și parcă nu mai e nicio ramură cât de uscată să fie ea, de care să mă prind când mai-mai să mă doboare. Și simt atât de puternic gerul... Nu m-am pregătit de o iarnă a sufletului atât de crâncenă!
Mă simt ca-n vremea copilăriei, când iarnă fiind , aveam mereu picioarele umede din pricina încălțămintelor nepotrivite sau poate prea stricate să le mai port în umezeala de afară.
Așa e și-n sufletul meu.
O furtună de probleme, și iată-mă, total nepregătită. Nu știu cum să mai înaintez...atâtea troiene, noianuri de nămeți , iar eu îmi simt obrajii biciuiți de crivăț, și sufletul aproape îmi îngheață. Simt că mă contopesc încet cu umezeala...nici nu știu ce e!
Chiciură? Zăpadă? Sau poate lacrimi...
M-a prins iarna nepregătită... ...