luni, 12 octombrie 2009

Când a fost întrebat care este singurul şi cel mai puternic motiv pentru care se destramă căsniciile, un avocat al proceselor de divorţ a răspuns: „Incapacitatea de a discuta sincer unul cu altul, de a-şi descărca inimile şi de a se trata unul pe altul ca pe cei mai buni prieteni“.

Este foarte adevărat. Cu timpul,problemele nerezolvate pot fi obstacole în calea comunicării.

Nu putem ignora problemele. Asemeni unor buruieni, dacă sunt ignorate cresc, apoi pot înăbuşi iubirea, cea care atunci, în urmă cu 10, 20 sau poate mai mulţi ani a unit căsătoria noastră.

Nici o căsnicie nu e perfectă şi trebuie să recunoaştem fără menajamente, că în orice familie există probleme. Tensiunile şi greutăţile vieţii par să ne lase foarte puţin timp sau energie pentru discuţii constructive. Găsirea unei soluţii pretinde eforturi.

Să ne fixăm o zi când am putea discuta! Dacă ne-am întâlnit pentru asta să ne exprimăm cu sinceritate şi respect! Ne-am întâlnit pentru a discuta nu pentru a ne duela! Să ne ascultăm până la capăt când vorbim unul cu celălat! Să luăm în seamă soluţia cu care suntem amândoi de acord!

Când scriu toate acestea mă gândesc cât de greu este să procedez aşa dar iubesc şi pentru că iubesc, nu vreau să pierd niciodată cea mai mare comoară pe care n-aş fi crezut vreodată că o voi găsi!

Cunosc pe cineva care de câte ori este supărată pe soţul ei, aleargă în braţele altuia. „ Aşa îl pedepsesc!” îmi spune. Dar să fie asta o soluţie?

A căuta mângâiere într-o relaţie extraconjugală nu este nici pe departe soluţia problemelor din căsnicie.

„Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale.
Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!
Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină, şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute?”(Proverbele 5 18-20)

Cât de adevărate sunt aceste versete biblice!

Şi de ce ai căuta alinare în altă parte când casa ta e plină de balsam vindecător?

De ce să căutăm iubirea în locuri interzise când ea este chiar lângă noi?




2 comentarii:

Miriam spunea...

Câtă dreptate ai, Lucia!
Avem atâta nevoie de iubire, şi unii dintre noi o căutăm în altă parte, uitând că e lângă noi...Iubirea din căsnicie trebuie să crească...şi va creşte când cei doi sunt sinceri şi încrezători şi discută serios orice problemă apare...E aşa de plăcut să rezolvi problemele cu tact, cu iubire!

Anonim spunea...

E mai uşor să cauţi alinare în altă parte, deoarece a înfrunta o problemă şi a construi o soluţie presupune efort, voinţă, colaborare şi prietenie. Se pare că tot mai puţini oameni cred în aceste cuvinte...

Un articol inspirat!

Numai bine.