miercuri, 22 decembrie 2010

Viaţa merge înainte


Pe măsură ce îmbătrânim au loc multe schimbări.

Slăbiciunea fizică ne subminează vitalitatea.
Privind în oglindă descoperim riduri noi şi părul încărunţit.
Uneori şi memoria ne joacă feste...
Copiii se căsătoresc, sosesc nepoţii...relaţii noi.

Întregul curs al vieţii pare să se fi schimbat dar parcă nimic nu ne afectează mai mult decât zborul puilor noştri din cuib.

Schimbarea rolurilor pretinde adaptabilitate.
Privind la toate acestea se accentuează ideea de bătrâneţe.

Suntem fericiţi când vedem cum vlăstarele noastre devin adulţi dar parcă niciodată nu putem accepta că ei, copiii noştri, sunt pregătiţi să trăiască independent de noi.
Ne simţim singuri, poate chiar abandonaţi.

Deşi ne asigură de iubirea lor avem impresia că totul este doar un stereotip.

Puţini dintre noi realizăm că a creşte copii înseamnă a ne pregăti pentru ziua când vor pleca.
Nu conşientizăm acea zi!


Însă a-i opri din zbor, cred eu, înseamnă a le tăia aripile...
N-ar fi corect aşa ceva...
Ei trebuie să fie liberi!
Liberi cum am fost şi noi la vârsta lor, când poate părinţii noştri au avut aceleaşi sentimente...

Când copiii ajung să fie independenţi, iubirea rămâne.
Când ei pleacă de acasă, acelaşi dor care ne bântuie pe noi părinţii nici lor nu le dă pace.

Un lucru este cert:- Indiferent care ar fi situaţia noastră, TREBUIE să înţelegem că viaţa nu se sfârşeşte odată cu plecarea copiilor din casa părintească.

7 comentarii:

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Lucia,
Ce înțeleg eu din ce spui? Îți faci curaj!
Tu ești în situația de care vorbești?
Eu sunt.Teoretic, putem spune N lucruri. În realitate, este foarte greu.
Timpul este necruțător..

Lucia spunea...

Incertitudini,m-ai prins! Credeam că n-o să doară atât de rău...

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Lucia!
Știi cum spune o vorbă- omului i se dă cât poate să ducă!
Dorul de copii este uriaș, cu timpul, înveți să mergi doar cu gândul.
Eu am o vorbă- că nu-mi este ușor să cred mereu în ea este altă treabă- vorba este: dacă lor le este bine și mie îmi este!
Vezi, am spus bine, n-am spus că sunt fericită..
Asta este mama- le trăiește pe toate!
Crăciun fericit să ai și multă sănătate!!

Praf de Stele spunea...

Va dorim multa sanatate si impliniri ! Craciun fericit !

Praf de Stele spunea...

Va dorim multa sanatate si impliniri ! Craciun fericit !

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Un An Nou plin de bucurii și sănătate!
La mulți ani, Lucia!
Mult noroc fetei tale!!

Lucia spunea...

Mulţumim de urări, la fel vă dorim şi noi. Fata mea predă acum Româna la un colegiu din Satu Mare. Pune atât de mult suflet...ca tine de altfel. Un an mai bun!