Căldura din interior

Azi îmi venea să zburd! Am simţit acea căldură, la care făcea referire odată cineva.
M-am simţit atât de bine, încât consider că merită să scriu aici acea experienţă.
Pinguinii, trăiesc în mediul lor, un mediu unde nopţile sunt foarte friguroase.
Pentru a-şi menţine căldura corpului în timpul viscolelor, care pot atinge viteze de până la 200 de kilometri pe oră, aceste păsări prudente se înghesuie una în alta în grupuri foarte mari, înlocuindu-se rând pe rând la marginea grupului şi stând cu spatele la vânt.
De ce nu am fi şi noi oamenii la fel?
Trăim într-o lume geroasă, unde căldura unui grup cu obiective comune este chiar salvatoare.
Este greu să căutăm un astfel de gup?
Şi dacă el există, de ce nu ne-am integra în el?
Dar dacă ne-am integrat într-un astfel de grup ce-ar fi să nu ne deranjeze unele mici ciupituri?
Mă întreb, deoarece azi, îmi venea să zburd.

Să zâmbim!
Nu avem motive să zâmbim?!
Să analizăm: ciripitul păsărelelor, coloritul florilor,licărul din ochii copiilor noștri, sau poate soarele care exact în acest moment se strecoară pe geamul meu, pentru că i-am dat voie să facă acest lucru.
Am spus " i-am dat voie?"
Da i-am dat voie!
Mi-am oferit şi mie permisiunea să văd, să simt şi să aud.
Trezită ca dintr-un somn adânc, mi-am şters ochii şi am privit în jurul meu, apoi am simţit cum inima îmi tresaltă de bucurie.
Am redescoperit viaţa, şi nimic,nimic pe lumea asta nu mă va împiedica să trăiesc!
Aştept cu nerăbdare momentul în care, din pământul reavăn va răsări primul fir de iarbă, apoi vor plesni mugurii copacilor din faţa casei mele.
Apoi se vor transforma în floare, miros şi culoare, lucruri de care îmi amintesc doar din fotografiile făcute de cineva drag mie.
Îmi reproşez puţin, dar nu ezit să zâmbesc, pentru că deja i-am dat voie soarelui să pătrundă în casa, mintea şi sufletul meu.
Zâmbesc!

Pub

Perfecțiune și integritate

Ieri am asistat la studiul unui articol despre perfecțiune și integritate.
Apoi, în urma concluziei că păstrarea integrității nu pretinde perfecțiune, mi-am amintit de următoarea relatare:
-Un sacagiu poartă apă pentru anumite necesități cu două vase de lut. Un vas întreg și unul ciobit. Vasul întreg duce toată cantitatea de apă din el, în timp ce vasul ciobit pierde pe drum jumătate din cantitate.
Era trist pentru asta. Era atât de trist încât se tot plângea în dreapta și-n stânga, până când într-o zi, cineva îi spune:
- Nu mai fi trist! Uită-te în urmă! Vezi ce multe flori au răsărit pentru că apa care s-a scurs a udat pământul?
Întradevăr! În imperfecțiunea noastră ne este desăvârșită lucrarea.
Cine știe de câte ori, au răsărit mulțimi de flori, fără să le observăm măcar!

Asta e rău?

Unii spun că privesc prea mult în trecut. Asta poate pentrucă, de câte ori privesc trecutul plâng. Azi bunăoară, mi-am amintit cum in ciasa a IV-a fiind, la ora de mate , învățătoarea m-a întrebat de ce nu am caiet cu pătrățele.
I-am răspuns cu inocența unui copil de 10 ani, că întrucât tatăl meu băuse toți banii, mie nu mi-au rămas nici măcar pentru un caiet.
Poate că unii dintre colegi au râs.
Erau pe strada noastră două case neconectate la rețeaua de curent. Una era a noastră. La lumina slabă a lămpii cu petrol, citeam carte după carte.
La biblioteca comunală se făcuse un clasament cu cei mai buni cititori. Eram de departe prima. Și asta cred că mi-a salvat viața.
Nu aveam timp să văd cum mama ascundea în pumni bucata de pâine din care mânca( mai târziu am aflat că era din porumb), să-mi ajungă mie pâina de grâu , nu înțelegeam de ce îi erau zdrențuite degetele de la mâini, apoi am aflat că lucra la "pușcat" prune la un C.L.F. pentru 2-3 lei . Era singura care mai aducea un venit în casă. Și nu știu cum făcea, dar eu aveam și pâine și lapte și ouă, tata mânca mamaliga multă cu pește, pește pe care-l prindea cu undița la o baltă din apropiere(era cam singurul venit pe care îl aducea în casă, asta dacă nu se întâmplă să-l vândă pe-un deț de pălincă).
Acum mă gândesc : Oare cu ce trăia mama? Nu mi-o amintesc așezată la masă.
A muncit mult săraca mama.
Acum e pensionară, și se mândrește cu fabuloasa pensie se 170 lei dar o bună parte din ei, se duc pe curent.
Acum are curent electric in casă.

Ce nu te doboară te face mai puternic

"Ce nu te doboară te face mai puternic" Nietzsche
Pentru început să stabilim,ce înseamnă să fi puternic.
Înseamnă oare să fi puternic atunci când dai cu pumnul în masă?
Înseamnă oare să fi puternic atunci când dai cu pumnul în ea sau el(după caz)?
Înseamnă oare să fi puternic atunci când dai cu el, cu pumnul, în sacul de box la sală?
Înseamnă să fi puternic când ridici vocea încercând astfel să-i acoperi pe toți?
Sau când găsești fără să cauți cuvinte jignitoare , în felul acesta împroșcând cu noroi în unii sau alții...
Asta să fie oare puterea?
Dar,ce nu ne doboară?
Am citit o istorioară a unui copac puternic, cu rădăcina adânc înfiptă în pământ.
Au venit furtuni puternice, vijelii, ploi, chiar și uragane. dar nimic, nimic din toate astea, nu au reușit să-i facă nimic.
Într-un târziu a apărut un șir de termite. Atât de mici, încât nimeni nu s-ar fi gândit vreodată cât pot fi de ofensive.
Acestea l-au dărâmat!
Apoi s-a făcut comparație cu omul, omul puternic pe care o furtună sau o ploaie torențială nu-l poate dărâma.
Dar grijile, aceste mici termite ale vieții, multe fiind, pot foarte ușor să-l dărâme, precum copacul cu rădăcinile adânc înfipte în pământ.
Și dacă între termite se mai strecoară și pumnul și vorba, succesul e garantat.
Apoi mi-am imaginat, cum fiecare dintre noi, am putea fi pentru copacul puternic din celălalt , poate chiar salvarea.
Și nu cred că s-ar cere prea mult de la noi.
Doar o mică rămurea , cu ajutorul căreia să deviem traseul acelor termite.

" Curajul,nu înseamnă puterea de a merge mai departe, ci de a merge înainte când nu mai ai putere"
"Când nu-ți mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei vedea că Dumnezeu îți este suficient"
" Este mai bine să fi pregătit pentru o ocazie pe care nu o vei avea, decât să ai o ocazie și să nu fi pregătit"
"Atitudinea, îți determină altitudinea"
" Niciodată nu poți fi fericit, dacă te vei mâhni văzând că altul e mai fericit decât tine"
"Când vezi câți sunt înaintea ta, gândește-te câți sunt în urma ta "
"Nu murmura că nu capeți ceea ce-ți dorești.Fi mulțumit că nu capeți ceea ce meriți"

Puiul de Husky

Ne-a atras ca un magnet.Au fugit in goana mare spre el.Era micut si jucaus.
Am simtit o durere puternica in piept.Tocmai primisem o lovitura .Nu era de la Husky.M-a lovit o masina in timp ce ma indreptam spre cusca acelui caine dragalas.M-am strecurat printre scuzele femeii de la volan si avalansa de multime,apoi, am inceput sa plang. Am depins de o fractiune de secunda.
Sufar de anxietate de sapte ani, timp in care zi cu zi ma chinuia teama de moarte. Si cand te gandesti ca poate dura doar o clipa...
Trebuie sa va marturisesc, ca in acel moment,m-am simtit aproape de vindecare.
Mi-am dat seama ca, e mai mare chinul fobiei, decat moartea. Si in timp ce moartea nu depinde de noi,putem controla atat anxietatea cat si caracteristicile ei.