joi, 26 martie 2009

Neaţa!
După ziua de ieri, îmi simt capul ca o baniţă.
Afară, într-o zi, trei anotimpuri.
În suflet, plouă cu lacrimi. Ploaie torenţială. Nu am umbrelă.
Nici nu ştiu dacă trebuie să vorbesc despre vreme, sau despre lacrimi.
Ambele dor. Şi ambele nu sunt la locul lor.
Cred totuşi că de mine şi numai de mine depinde cum reaşez lucrurile în viaţa mea.
Dacă nu voi fi atentă la cei care se pretind a-mi fi prieteni, în sufletul meu se va declara cod roşu de inundaţii.
Operaţiunea de salvare va fi extrem de grea. Deeeci, să trec la acţiune!
Prima dată trebuie să îmi construiesc un adăpost, să nu mai permit lacrimilor să-mi umezească sufletul. Apoi, să nu mai deschid uşa oricui, nu de alta, dar unii, prea se cred îndreptăţiţi să intre în sufletul oamenilor cu bocancii plini de noroi.
Eu nu mai vreau să le permit acest lucru!
Şi după ce voi scăpa de şerpi şi năpârci, voi deschide fereastra sufletului, să pătrundă soarele, şi cine ştie... poate că va veni şi un porumbel, cu o frunză de măslin în cioc, să-mi vestească UN NOU ÎNCEPUT!

miercuri, 25 martie 2009

Pe mine m-a ajutat

Pe mine m-a ajutat, şi sper să ajute şi pe alţii. De câte ori îl citesc, îmi ridică moralul.
Iată cum sună:

Azi sunt ca un copil,redescopăr frumuseţea vieţii, clipă de clipă!

Mă bucur că trăiesc. Cu bune şi rele,viaţa mea este frumoasă, iar azi este o zi minunată!

Azi am şansa să mă bucur şi să-i bucur şi pe ceilalţi cu prezenţa mea!

Fericirea îmi vine din interior. Simt că radiez bucurie!

Simt viaţa cu candoare şi bucurie, ca şi cum azi aş vedea totul pentru prima dată!

Am încredere în mine, strălucesc şi voi reuşi!

Subconştientul meu îmi ascultă dorinţele şi mă ghidează spre succes!

Mă bucur că trăiesc. Cu bune şi cu rele, viaţa mea este frumoasă, iar azi este o zi minunată!

duminică, 22 martie 2009

Căldura din interior

Azi îmi venea să zburd! Am simţit acea căldură, la care făcea referire odată cineva.
M-am simţit atât de bine, încât consider că merită să scriu aici acea experienţă.
Pinguinii, trăiesc în mediul lor, un mediu unde nopţile sunt foarte friguroase.
Pentru a-şi menţine căldura corpului în timpul viscolelor, care pot atinge viteze de până la 200 de kilometri pe oră, aceste păsări prudente se înghesuie una în alta în grupuri foarte mari, înlocuindu-se rând pe rând la marginea grupului şi stând cu spatele la vânt.
De ce nu am fi şi noi oamenii la fel?
Trăim într-o lume geroasă, unde căldura unui grup cu obiective comune este chiar salvatoare.
Este greu să căutăm un astfel de gup?
Şi dacă el există, de ce nu ne-am integra în el?
Dar dacă ne-am integrat într-un astfel de grup ce-ar fi să nu ne deranjeze unele mici ciupituri?
Mă întreb, deoarece azi, îmi venea să zburd.

luni, 2 martie 2009

Să zâmbim!
Nu avem motive să zâmbim?!
Să analizăm: ciripitul păsărelelor, coloritul florilor,licărul din ochii copiilor noștri, sau poate soarele care exact în acest moment se strecoară pe geamul meu, pentru că i-am dat voie să facă acest lucru.
Am spus " i-am dat voie?"
Da i-am dat voie!
Mi-am oferit şi mie permisiunea să văd, să simt şi să aud.
Trezită ca dintr-un somn adânc, mi-am şters ochii şi am privit în jurul meu, apoi am simţit cum inima îmi tresaltă de bucurie.
Am redescoperit viaţa, şi nimic,nimic pe lumea asta nu mă va împiedica să trăiesc!
Aştept cu nerăbdare momentul în care, din pământul reavăn va răsări primul fir de iarbă, apoi vor plesni mugurii copacilor din faţa casei mele.
Apoi se vor transforma în floare, miros şi culoare, lucruri de care îmi amintesc doar din fotografiile făcute de cineva drag mie.
Îmi reproşez puţin, dar nu ezit să zâmbesc, pentru că deja i-am dat voie soarelui să pătrundă în casa, mintea şi sufletul meu.
Zâmbesc!