marți, 18 ianuarie 2011

AMR


Au mai rămas trei zile.
Cum până când?!
Până când o luăm din loc. De data aceasta mergem cu maşina.
Vrem să vedem mult mai multe locuri decât anul trecut.
Traseul este făcut, în mare lista cu obiectele pe care le vom duce cu noi, plus emoţiile...acestea din urmă sunt atât de intense încât nici nu ştiu cum le voi face faţă.
De ce?
Păi când se naşte un nou membru al familie cum aş putea să fiu? Nici nu ştim ce vom avea...nepoţel, nepoţică...

Nora noastră naşte în Villa San Giovanni. Primul copil al fiului meu mare. Programat pe 28. Ianuarie. Toată lumea aşteaptă cu sufletul la gură. Emoţii... totul e pregătit.
Ne-am luat concediul. Vom fi şi noi prezenţi la acest eveniment.
Să nu mai punem la socoteală reîntâlnirea cu nepoţica mare (are deja 3 ani jumate) care aşteaptă să-i ducem ceva... O lupă .
"O lupă bunica Luci, vreau să studiez insectele, şi dacă se poate mai vreau şi un binoclu din ăla mare, să o văd pe Giada "

De păpuşi nici nu vorbeşte. Zice că nu-i plac păpuşile.
Mi-ar plăcea să vizitez şi Pompeiul. Data trecută n-am ajuns.
Poate că reuşim să ne împărţim cele aproximativ 30 de zile planificate să le petrecem în "cizmă".

duminică, 16 ianuarie 2011

Infirmiera de serviciu


De două zile am tot oblojit răni.
Răni şi suflete.
Fata mea cea mică (23 ani) s-a îmbolnăvit. ieri dimineaţa după un puseu febril (39,6) am vizitat spitalul de urgenţă.
Pe coridor doar trei bolnavi, toţi cu febră. Mai erau şi vreo trei boschetari care erau în relaţii bune cu asistentele de serviciu. Se tutuiau.
Probabil pe-acolo îşi petreceau nopţile.
Am am aşteptat două ore să fim chemate în cabinet. Apoi branulă, antibiotice pe venă, etc, etc.
Aseară lucrurile s-au mai liniştit.
Spun aseară, deoarece în dimineaţa aceasta pun mâna pe capul fiului meu (21 ani) şi constat ...febră.
Ia-o de la capăt draga mea. :(

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit


M-a impresionat mult corespondenţa lor!

Aşa îşi spuneau : scumpa mea mea amică, dulcea mea Veronică, dragă şi dulce Nicuţă ori măi Poţoţoni...


Fragment dintr-o scrisoare adresată ei: " Tu zici-mică sofistă-că de câte ori nu eşti aici mi-e rău la picior. Apoi chiar aşa este. Cum te văd, cum te aud, cum te sărut îmi trece nu numai piciorul dar orice durere pământească. Cum te-aş strânge de mânuţe, Poţico, şi n-am cum. Te rog, te rog, te rog iartă-mi păcatul că nu ţi-am scris şi nu-mi trece cu fierul ars prin inimă. Căci te iubesc ca un nebun şi te voi iubi şi mort-draga, dulcea încântătoarea mea Veronicuţă."

Eminul meu, micuţul meu iubit, miţule Băet iubit şi drăgălaş, ori şăgalnic în momente de bună dispoziţie îi mai spunea: Miguel Eminescu de Ipoteşti.

Îi scrise ea odată: "De ce mă imitezi? Când îţi zic eu ţie "Dragul meu" tu îmi zici "Draga mea". Am să-ţi fac proces că-mi plagiezi dezmierdările, ştii că aceasta e o contravenţiune prevăzută cu penalitatea cutare, paragraful cutare, prin urmare, de-acu-nainte cată şi nu mă mai îngâna."

Sunt în asentimentul editorului. În nemuritoarea corespondenţă a celor doi se ascunde istoria unei comori ascunse.

Culese din " Corespondenţa inedită Mihai Eminescu- Veronica Micle" Polirom-2000

miercuri, 12 ianuarie 2011

O zi frumoasă!


Astăzi sunt fericită!
Sunt gâtuită de fericire!
O fericire curată, cinstită, deplină...mă completează el.
Copila noastră, cea care a ales să fie dascăl, a avut azi inspecţia pentru definitivat.
Cât de mult a muncit pentru acest moment!
Zile, nopţi, scris, rescris...Eliade-Maytreyi, monologul, abateri de la normele nivelului fonetic al limbii române... noţiuni despre care abia dacă-mi mai amintesc.
Patru ore de foc în cursul acestei zile.
Am stat paralizată cu ochii pe ceas.
De una a scăpat- am spus...apoi încă una, apoi iar...emoţii, apoi telefoanele au început să zbârnâie.
Mama! Sunt fericită...am luat zece!


Deci şi profesorii iau note...doar că de data aceasta nu am semnat nota în carnet.

marți, 11 ianuarie 2011

Va fi mai bine aşa...


Se pare că trec din ce în ce mai rar pe aici...

Mă mulţumesc să citesc alte bloguri, să ascult muzica recomandată de unele, să-mi hrănesc sufletul şi mintea cu nestematele stihurilor din altele, ori să citesc printre rândurile picurate din peniţele sufletelor zbuciumate de realităţile vieţii.

Poate că nu e bine să mă mulţumesc doar cu atât!

Uneori inima mi se strânge prinzând în valvele sale cuvântul...poate că nu e bine să-l strâng.

A fost mai bine când i-am dat drumul să zboare. Cred că am să deschid portiţa din nou.
Mi-a fost mai uşor aşa... mi-a fost mai bine.