vineri, 30 aprilie 2010

Căutări...


Odată m-am rătăcit printre fluturi... Mai târziu s-au rătăcit şi ei . I-am căutat dar...nu mai erau. Doar i-am simţit. Am alergat într-acolo. Am vrut să le dau drumul. Ei se zbăteau în interiorul meu. Odată, mi-am pierdut sentimentele pe drum...de iubire, de ură, de bucurie sau tristeţe... M-am întors din drumul meu. Doream să le găsesc! Eram un recipient golit de sentimente. Doar blânzii fluturi se zbăteau cerşind eliberarea... În lada prăfuită a minţii mele am descoperit cheiţa... Ivărul scârţâia de oboseală... Soarele meu şi-a aruncat vre-o două raze calde, şi iată... roiuri se îmbrăţişează cu blândul zefir. Au început să-mi crească aripi... ...de fluture!

luni, 26 aprilie 2010

TU


Fericirea mi-a bătut cu degetul la fereastră... . N-am reuşit să o văd. Cineva îmi aşezase vălul tristeţii pe faţă.
Bucuria, a încercat uşa... . N-a putut să intre. Ivărul era tras.
Mi-am făcut loc printre gânduri încercând să mă apropii, dar aisbergurile mi s-au împotrivit înconjurând corabia vieţii.
Credeam că s-a terminat! Mă simţeam ca femeia legendarului Lot, când transformată într-un stâlp de sare fiind, îşi aştepta sentinţa...
Nu ştiu pe unde a intrat. Pe gaura cheii poate...
Simt cum îmi invadează fiinţa...
sloiurile încep să se topească încetişor, cu o adiere de zefir vălul ce îmi acopere faţa se înalţă diafan, dezintegrându-se...
Deschid ochii, ridic privirea şi în faţa mea zăresc o siluetă. Eşti TU!

miercuri, 21 aprilie 2010

A ierta...


A iubi înseamnă a ierta, dar oare a ierta înseamnă a iubi? Putem să trecem oare cu uşurătate peste resentimente, orgolii sau greşeli? Putem oare să iertăm cu adevărat? Simţim că ni se face o nedreptate atunci când greşind nu ni se mai acordă o şansă dar noi la rândul nostru putem ierta? De ce ni se pare greu să iertăm dar aşteptăm iertare? Cine dintre noi nu a simţit durerea provocată de o nedreptate? Probabil că cineva în care am avut încredere a divulgat un secret . Poate că remarcele necugetate făcute de un prieten apropiat ne-au rănit "iremediabil" Ori poate că un tratament dur din partea unei persoane pe care o iubeam sau în care aveam încredere ne-a făcut răni adânci. Când au loc asemenea lucruri, probabil că reacţia noastră naturală este să ne supărăm. Am putea fi înclinaţi să nu mai vorbim cu persoana care ne-a jignit, evitând-o, dacă este posibil, cu desăvârşire. Uneori, poate trăim cu impresia că iertând, facem o favoare celui pe care îl iertăm. Nutrind însă resentimente, sfârşim prin a ne răni singuri. Evident, faptul de a-i ierta pe alţii când greşesc împotriva noastră nu înseamnă a tolera sau a minimaliza ceea ce au făcut şi nici nu înseamnă a-i lăsa să profite de noi. Nu vom putea niciodată să iertăm pe deplin .
Următoarea cugetare m-a pus pe gânduri şi m-a îndemnat la acţiune: "Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei care te-au insultat” -Napoleon Bonaparte

luni, 19 aprilie 2010

duminică, 18 aprilie 2010

Dansând în ploaie...


Aşa s-a sfârşit pentru mine în urmă cu douăzecişipatru de ani seara zilei de şaptesprezece a lunii lui April...
Dacă cineva mi-ar fi spus înainte cu două săptămâni că în ziua aceea îmi voi găsi jumătatea l-aş fi contrazis spunându-i că jumătăţile se găsesc doar în poveşti. Dar iată-mă! Sunt douăzecişipatru de ani de când am ieşit de pe uşa blocului 25 de pe Aleea Târnavei, învârtindu-mă în dansul ameţitor al dragostei.
De atunci n-am mai fost singură nici o clipă.
De atunci n-am mai încetat să-mi plimb visele pe alei primăvăratice, să-mi leagăn gândurile în braţele ce mi-au oferit ocrotire.
De atunci n-am încetat să dansez în ploaie...

miercuri, 14 aprilie 2010

Un prieten perfect


Mi-a înviorat ziua!
Discutam despre prietenie...
La urmă, zice ea:
- Dacă ne dorim prieteni perfecţi, să ne luăm un animal de companie.
Nu o să ne vorbească de rău, nu o să ne critice, nu o să comenteze deciziile pe care le luăm, nu o să ne mintă, nu o să ne dezamăgească, O să caute afecţiune doar la noi şi o să ne ofere mereu afecţiune, mereu...în fine ____UN PRIETEN ADEVĂRAT!

Mi-am amintit că în copilărie, profa de română spunea: Fă-ţi prieten cartea. Ea nu-ţi va înşela nicicând aşteptările. M-am apucat de citit cu atâta înverşunare încât uneori uitam că există persoane în lumea reală. Este foarte adevărat. Pentru mine şi cartea a fost un adevărat prieten.
Prietenul adevarat este persoana care imparte cu tine singuratatea, tristetea, dar si bucuria si fericirea.

marți, 13 aprilie 2010

Semănăm cuvinte...


Cuvintele sunt mistere...
Niciodată nu ştim ce vom culege. Avem ogoare pe care vrem şi trebuie să le semănăm, pentru ca mai târziu să ne bucurăm de recoltă.
Un vechi proverb spune: " Ce seamănă omul, aceea va şi secera!"
Dar oare ştim noi de fiecare dată că sămânţa pe care o împrăştiem este de bună calitate? Suntem siguri oare că nu există şi seminţe de buruiană între seminţele de grâu?
Dacă sunt şi seminţe de scaieţi cum au ajuns ele între cuvintele frumoase pe care vrem să le folosim atunci când comunicăm cu semenii noştri?
Sunt întrebări pe care mi le-am pus acum în prag de primăvară.
De altfel fiecare dimineaţă e o primăvară pentru noi. În fiecare zi interacţionăm cu semenii noştri. Este important cum comunicăm. Este important să împrăştiem seminţe de calitate şi în felul acesta ne vom putea bucura de o recoltă bogată.



duminică, 11 aprilie 2010

Rouă şi gând


Nu ştiu cum se face, dar în unele zile precum aceasta, gândurile mele devin o cascadă de lacrimi, şi în căderea lor nenaturală şlefuiesc profund pereţii sufletului meu. Nu ştiu dacă sunt lacrimi de tristeţe sau lacrimi de bucurie. Ştiu doar că ele cad fără să ţină seama de timpul bezmetic, timp ce hoinăreşte necontenit printre gândurile mele. Cobor în sufletul meu. Caut un colţişor de care să mă agăţ dar este atăt de şlefuit încât mă simt ca într-un tobogan .
Privesc în jur... Oameni care şi-au făcut din gândurile mele o locuinţă confortabilă. Şi tocmai când am vrut să le dau drumul mi-am amintit de iernile friguroase, când n-ai vrea să ieşi . Am să-i mai las o perioadă în locuinţa pe care, poate chiar eu le-am permis să şi-o construiască, şi-am să încerc să înţeleg cât de frig este "afară" pentru ei. Azi, am încercat să-mi înţeleg lacrimile...gândurile...şi timp în care le analizam, s-au transformat în picături de rouă.
Demult nu mi-am mai hrănit sufletul cu miere... ...

vineri, 2 aprilie 2010

Comerţ şi credinţă



Religia este pretutindeni. Se regăseşte în fiecare colţ al vieţii noastre. Politică, sport, comerţ...mai ales comerţ. Asistăm la un mariaj infailibil între biserică şi comerţ.
De la statuete care întruchipează personaje biblice până la lumânările din coşul de paşte, sau cele pe care le aprinzi pentru sufletele celor demult plecaţi... .
De la iconiţe, cruciuliţe, amulete şi rozarii, până la iluzii vândute cu nonşalanţă.
Resimt o stare de îndoială permanentă.
Ştiu că aşteptarea exagerată produce iluzii dar oare cine a provocat această aşteptare? Nu vânzătorii de iluzii? Nu atât de bine pregătiţii în mânuirea acestor instrumente de marketing?
Splendidă cloacă!