miercuri, 24 octombrie 2012

90%


Întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni cu feţele posomărâte.
 Şi mie mi se-ntâmplă uneori să nu mai am atârnat pe faţă acel zâmbet continuu care mă caracteriza.   
  Se întâmplă câteodată să fim prea trişti, prea copleşiţi de probleme încât ni se pare că viaţa este lipsită de sens, obositoare, poate chiar grea.
În mod sigur vi s-a întâmplat să vă treziţi noaptea la ora două şi să număraţi minutele sau orele construind scenarii pentru ziua ce va să vină. Cunosc acest sentiment. 
Când ştiu că am un lucru important de rezolvat a doua zi, rareori mi se-ntâmplă să-mi pot înfrânge tendinţa de a pune în scenă evenimentul, şi să schimb chiar personajele care să-mi joace piesa. Să ne fie clar. Oricât am vrea să evităm această zi, nu vom reuşi. Şi iată, apare din nou acceptarea. Acceptarea zilei ce va urma. În plus, experienţa mi-a mai repetat odată un lucru ştiut deja: 

-90% din gijile pe care ni le facem nu se-mplinesc niciodată.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Obiectivul nostru...

Alegerile pe care le facem  ne influenţează cursul vieţii. 
Cărările care duc la destinaţie sunt deseori întortocheate şi nu o dată ajungem la răscruce de drum. 
Pentru a lege drumul corect trebuie să ştim care e destinaţia noastră. 
Deseori avem de luat decizii majore. Avem oare obiectivul bine conturat astfel încât alegerea căii corecte să nu genereze incertitudini sau stres?
Ce urmărim în viaţă? Deciziile pe care le luăm depind de acest lucru. Să ştim bine care este obiectivul- destinaţia noastră. 
Şi totuşi, uneori s-ar putea constata că am greşit drumul. Ba chiar am parcurs o bună bucată din viaţă şi-abia atunci realizăm că n-am făcut alegerea corectă. 
Nu mă voi prăbuşi pe marginea drumului abandonând lupta. Pentru că deseori se spune:  "viaţa e o luptă", nu-i aşa?
Şi  nu cred că  este bine nici să ne învinovăţim prea mult pentru că am pus obiectivul la loc nepotrivit sau n-am aşteptat să se ridice ceaţa să putem înainta. 
Suntem pe drumul vieţii. Ne oprim, analizăm, aşteptăm să se ridice ceaţa şi dacă e nevoie ne întoarcem . 
Sigur vom ajunge la aceeaşi răscruce,  şi chiar dacă o luăm de la 0,  mergem înainte!

vineri, 19 octombrie 2012

Pacea minţii


Când oamenii sunt întrebaţi despre ce şi-ar dori în viaţă, majoritatea dintre ei spun că şi-ar dori pace şi fericire.
Ne dorim pace, pentru că lumea în care trăim este dură. Rareori însă, realizăm că pacea nu o putem obţine decât prin eforturi proprii.
  Cât timp stresul face parte din viaţa noastră pacea va fi departe  de noi. Majoritatea oamenilor cred partea materială este esenţială pentru a deveni fericiţi. 

Dar oare nu faptul de a fi mulţumiţi chiar acum  cu ceea ce avem  contribuie la pacea minţii noastre?
Dacă nu putem fi mulţumiţi cu ceea ce avem acum, nu vom fi niciodată mulţumiţi şi mereu vom lupta pentru a avea mai mult, din ce în ce mai mult, în felul acesta liniştea din minţile noastre va fi de domeniul trecutului.
Apoi, un alt mod pe care trebuie să ţinem seama , este timpul pe care îl alocăm amintirilor din trecutul nostru.  Ne petrecem prea mult timp cu ele. Nu mai putem întoarce anii trecuţi. 

Şi nici prea multe planuri pentru viitor nu cred că ajută la instaurarea păcii minţii. Dar, da, un azi bine structurat, va stabiliza relaţia noastră cu pacea minţii, atât de necesară continuării vieţii. 
  Călătoria prin viaţă nu este doar pe drum drept. Vom găsi suişuri, coborâşuri, locuri alunecoase şi uneori chiar jungle,  Să ne preocupe AZI cum putem trece prin ele. Asta pentru ca pacea minţii să ne poată însoţi, făcându-ne astfel drumul mai neted, şi viaţa mai liniştită.

joi, 18 octombrie 2012

Năzuinţe....

Îmi doresc să mă pensionez şi când voi fi mare să-mi cumpăr o rulotă cu care am să străbat lumea în lung şi-n lat, cât m-or ţine baierele portmoneului meu.
Şi nu e doar visul meu. 
La unison visăm cu cel ce s-a angajat şoferul meu personal încă de pe vremea cănd a avut curajul să-mi strecoare verigheta pe deget. 
Ne gândim la munte, la mare, la Izvorul Muntelui de care ne-am îndrăgostit iremediabil, Lacul Roşu, Sfânta Ana sau rezervaţia de lauri undeva mai sus de Zimbru,  locul în care în copilărie mi-am încrustat numele pe-un laur cu brişca ( aşa-mi spuseseră doi moţi că se face). 
Vreau neapărat să trec pe-acolo, să şterg lacrima copacului pe care l-am rănit, acum ştiu că nu se cuvenea să-l rănesc nici măcar cu numele meu.
Îmi mai doresc să pătrund în colţişoarele paradisului nepătruns, unde doar cutezătorii vieţii se încumetă să intre.
Am îndrăznit numărătoarea inversă. 
În curând vom fi mari.

miercuri, 17 octombrie 2012

Rar...


Azi am definit ce-nseamnă toamna pentru mine: 
Iubire, culoare, ceai cald, pace, iubire... am mai spus iubire..., iubire, iubire, iubire, Nicu Alifantis- Rar, toamnă, culoare, explozie de culoare, curcubeu,
video
Bacovia, Rar.

Singur, singur, singur,
Într-un han, departe
Doarme şi hangiul,
Străzile-s deşarte,
Singur, singur, singur...

Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie
Şi s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!
Plouă, plouă, plouă...

Nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine
Şi de-atâta vreme,
Nu ştie de mine,
Nimeni, nimeni, nimeni...

Tremur, tremur, tremur,
Orice ironie
Vă ramâne vouă
Noaptea e târzie,
Tremur, tremur, tremur...

Veşnic, veşnic, veşnic,
Rătăciri de-acuma
N-o să mă mai cheme
Peste vise bruma,
Veşnic, veşnic, veşnic...

Singur, singur, singur,
Vreme de beţie
I-auzi cum mai plouă,
Ce melancolie!
Singur, singur, singur...



marți, 16 octombrie 2012

Gânduri fugitive...

Un comentariu făcut azi de către un vizitator al blogului meu m-a făcut să intru din nou, cu toate că de prin Martie n-am mai scris nimic. N-am scris nu pentru că n-aş fi avut ce. Sau pentru că din Martie până acum n-ar fi existat vreun eveniment demn de a fi marcat prin câteva rânduri, dimpotrivă...
Acum aş avea chiar mai mult timp decât am avut înainte. Sunt milionară de timp. Singură, chiar.
 Poate că din acest motiv am preferat să-mi rumeg singurătatea, cuprinsă în tentaculele tăcerii ce mă strâng din ce în ce mai mult.
O mică recapitulare:
-Aprilie, Mai, Iunie...scurte conversaţii la telefon cu o parte din copii mei, cu mama zilnic. Iulie - ziua de naştere a scumpei mele mame ( 71 ani), plus mutatul copiilor la Cluj Napoca. S-au stabilit acolo, dându-mi mie răgaz să respir "nepreţuitul" aer al libertăţii. E cam ozonat. Atât de puternic încât nu mă pot obişnui cu el. 
" În străinătate, copii îşi iau zborul imediat ce ating vârsta majoratului- îmi spune grijulia mea fiică" 
Asta probabil vrând să mă consoleze...
"Eşti o norocoasă"! - îmi spun colegele, invidiindu-mă chiar pentru norocul ce s-a abătut asupra mea.  
Copiii, loc bun de muncă. Băietul mic la o firmă multinaţională, fata continuîndu-şi bucuria de a preda Limba şi Literatura Română la o şcoală internaţională din Cluj. 
-August. Ziua de naştere a celei mai micuţe dintre noi, femeile familiei.
-Septembrie, bâiatul meu cel mare (cel ce mi-a dăruit un nepoţel - Marco-Ionuţ) a împlinit 33.
-Octombrie 5. Puiul meu (aşa-l alint mai nou de când cei mici s-au dus de-acasă) a împlinit şi el nişte ani).  
Mai stau puţin. Să-mi mai fac niţică ordine între gânduri.
Apoi... ...