luni, 31 august 2009

La mare

Plec la mare!
Mâne, prima zi din a celei de-a doua părţi a concediului meu de odihnă va fi şi ziua în care voi călători.
23 de ore cu trenul.
Aş vrea să pot lăsa aici toate îngrijorările mele. Asta însă, nu este cu putinţă. Nici dacă m-aş duce în insula Bau Bau, nu m-ar părăsi. Fac parte din viaţa mea. Mă culc cu ele, şi sunt primele care-mi urează: "Neaţa stăpână!"
Nu voi răspunde la salut!
Vreau să mă bucur de aceste zile!
Vreau să admir răsăritul în fiecare dimineaţă, vreau să îmbrăţişez fiecare val care-mi va ieşi în întâmpinare şi mai vreau să dau bineţe pescăruşilor .
Vreau să ascult cu mai mare atenţie ce-mi spune ea, marea!
Am să-mi fac timp pentru asta.
Apoi, vreau să o rog şi eu ceva. Să treacă un val prin mintea mea, să ia cu el toate îngrijorările care n-au vrut să rămână acasă, şi să le ducă în larg. Iar dacă nu vor vrea să rămână acolo, în larg, atunci valul să se izbească puternic de-o stâncă, şi toate îngrijorările mele să se transforme în minuscule picături!
Nu le mai vreau!
Au stat destul aici! Acolo să rămână pe veci!
Iar când mă voi reântoarce să văd marea, să-i pot mlţumi pentru ajutorul dat.























vineri, 28 august 2009

Autoanaliza

De ceva vreme încoace, totul pare sa meargă dea-ndoaselea. La locul de muncă în special. Se pare că ne întoarcem în epoca primitivă, când, pentru a supravieţui, unii îi devorau pe ceilalţi.
Veştile privind disponibilizările la CFR pune lumea pe jar. Tupeiştii încep săpăturile. Este vorba despre o ea. Nu vreau să-i pronunţ numele că-mi produce indigestie.
Dacă până mai dăunăzi te aştepta la serviciu cu cafeluţa gata făcută şi îţi mai şi sufla în ea, sa nu te frigi cumva( lasă că te vei arde mai târziu - zice dânsa în gând), acum, născoceşte vorbe denigratoare în faţa şefilor, râzând zgomotos ca o babă în călduri, şi ei, şefii, înghit găluşca.
Păcat!
Au trecut ani când am servit calea ferată cu dăruire, (exces de zel, spunea soţul meu , acum îl înţeleg),
Probema mea este că, mai am două -trei zile, şi voi merge la mare. Ar trebui să fie un motiv de bucurie nu-i aşa? Da ! Dar vecinii mei de palier, vor fi acele cârtiţe care sapă neâncetat pământul de sub mine poate-poate m-oi prăbuşi.
Am luat biletele încă din primăvară.
Pe atunci ne beam cafeaua împreună.
Verificatoarea noastră vine şi ea cu noi. Am auzit o discuţie între două partenere de concediu. Una dintre ele, printre gâlâituri şi râsete isterice, propune celeilalte. " Hai s-o înecăm! Om la apă! "
Mai am o problemă. Printre privirile reci ale şefului, ironiile blondei( să nu credeţi că e vorba de Udrea, fiecare unitate are dreptul la o blondă ), sau tentativele conciliante ale unor falşi împăciuitori, mă gândesc dacă nu cumva eu sunt problema. Nu pentrucă nu aş avea dreptate. Dar citesc atât de multe lucruri, şi rămân doar la nivelul de teorie.
Am citit o replică odată, o replică pe care trebuie să mi-o însuşesc!
" Nimeni nu loveşte un câine mort!"


miercuri, 19 august 2009

Ave Impex

Într-o zi, o doamnă respectabilă îmi spune: " Ştiţi, mama mea nu vrea sa manânce chifteluţe preparate de mine. Cică, doar astea de la Ave Impex sunt bune!"
Deschid lada frigorifică a magazinului în care ne aflam amândouă la acel moment, iau o cutie, o analizez, apoi îmi zic" Hai să iau şi eu una, că numai bine mi-a prinde!"
Doamna de dincolo de tejghea, o pune pe cântar, plătesc undeva în jurul a 10 lei, apoi mă întorc în biroul meu, bucuroasă că am scăpat de corvoada gătitului măcar pentru o seară.
De atunci, destul de des mă foloseam de cutiuţele frumos ambalate, şi mai ales de conţinutul lor îmbietor şi pratic.
" Şti ce am găsit într-o chifteluţă?" Mă întreabă fiica mea aseară..." Nu! îi răspund!"
O pană, oase măcinate...etc,etc!
Simt cum mi se pune un nod în stomac!
Mă duc direct la frigider, iau cutiuţa pe care o ştiam pe dinafară cu text cu tot, o iau şi vreau să-i fac o bucurie căţeluşei noaste Issa, un superb exemplar Husky Siberian.
Într-un minut, plimba cutiuţa în gură de parcă ar fi vrut să spună:
" Ave! "
Am adormit destul de devreme aseară. Am avut o zi plină şi simţeam nevoia acută de somn.
Ora 0.30' . O durere sfâşietoare de cap mă trezeşte cu o nesimţire crasă! Mă chinui să adorm la loc. Reuşesc, dar ora 04.45' îmi spune, că ar trebui să cam scotocesc în cutiuţa cu medicamente.
"Stresul!" îmi spune soţul meu... dar eu ştiu. Chifteluţele de la Ave Impex, cu penele şi oasele lor sfărâmate cu tot, mi-au răscolit viaţa!
De-acum, mă voi apuca să fac eu chifteluţe la fel ca înainte de a descoperi Ave Impex. Şi asta fără a mai considera gătitul o corvoadă.
Dar mă macină un gând: " Ce să fac cu doamna care mi le-a prezentat prima oară? Să-i spun? Să nu-i spun?"

vineri, 14 august 2009

Viezurele de stâncă

Trăieşte în zonele stâncoase şi în permanenţă este urmărit de prădători.
Dar este oare şi prins? De foarte puţine ori! De ce? Pentrucă are o acuitate vizuală extraordinară, fapt ce îl ajută să se ferească de prădători. Cum sesizează vreo primejdie, se şi ascunde în găurile şi crăpăturile stâncilor.
În plus, aparţine unui grup foarte bine definit. În interiorul acestui grup, viezurele de stâncă se bucură atât de protecţie cât şi de căldură pe timp de iarnă.
Ce învăţăm de la el?
Să remarcăm că datorită bunei sale vederi nu cade în gheara răpitorilor. Deci, să ne dezvoltăm " vederea noastră" , pentru a putea recunoaşte răpitorii care ne ameninţă existenţă.
După cum am remarcat, acest animăluţ mic, aparţine unui grup protector.
Aparţinem şi noi oare unui grup unde putem găsi căldură, ocrotire şi unitate?