sâmbătă, 26 septembrie 2009


"Să găseşti un prieten într-o viaţă de om, este mare lucru, să găseşti doi este deosebit, să găseşti trei este aproape imposibil!"
Zile întregi am meditat la aceste cuvinte, după ce într-o zi le-am auzit rostite într-o expunere publică.
Dar oare avem nevoie de prieteni?
Răspunsul îl putem găsi fiecare dintre noi privind atât în jur cât şi în străfundul sufletelor noastre. Pentru a şti dacă cineva doreşte sau dacă noi înşine dorim să avem prieteni, să privim cu atenţie cât timp investim pentru acest lucru.
Suntem dispuşi să sacrificăm din timpul nostru pentru binele altora?
Un lucru este clar! Izolarea nu este sănătoasă!
Prietenii iubesc necondiţionat. Ne pot ajuta să gândim pozitiv, dacă ne destăinuim lor ne pot ridica moralul, şi ne vor spune sincer ceea ce gândesc despre noi fără să le fie teamă că ne vom supăra.
Atunci? Ce vom face ?
Cred că merită să scriu aici concluziile vorbitorului. Mie mi-au dat de gândit!
- Ca să avem prieteni, noi înşine trebuie să fim !
- Prietenia este ca o floare. Trebuie să fie întreţinută, pentru a ne aduce satisfacţii!
- Să-i ascultăm când au ceva de spus!
- Să-i iertăm când este cazul!
- Să le respectăm intimitatea!
- Să fim generoşi!
Avem nevoie de prieteni?

luni, 14 septembrie 2009

Apocalips economic?

Anumite evenimente neplăcute din ultima perioadă m-au determinat să compar problemele omenirii cu un sfârşit apocaliptic al economiei.
Este adevărat, consecinţele sunt unele dintre cele mai dramatice:
Oamenii mor de tineri stresaţi de ziua de maine, de rata de la bancă pentru care poate nici luna aceasta nu vor avea bani sau poate facturile de utilităţi rămase neachitate încă de luna trecută...şi lista problemelor poate continua.
Pentru că nici eu nu sunt scutită de astfel de probleme, mi-am pus anumite întrebări cum ar fi:
- Ce voi pune pe primul loc în viaţă?
- Valorează locul meu de muncă mai mult decât căsătoria?
- Valorează casa mai mult decât copiii?
- Valorează banii mai mult decât sănătatea?
- Care sunt priorităţile mele?
Apoi m-am înseninat!
Mi-am amintit o remarcă făcută de către un personaj într-o carte :
" Am fost trist că n-am pantofi până am întâlnit pe stradă un om fără picioare."

sâmbătă, 12 septembrie 2009



Nichita Stănescu

Emotie de toamnă



A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.




vineri, 11 septembrie 2009

Prietenilor dragi

N-am putut spune despărţire, pentru că nu e!
I-am spus depărtare...
Au plecat lasând în urmă doar amintiri. Amintiri frumoase. Într-un cadru organizat-aşa cum şi ei erau de altfel, extrem de organizaţi- s-a citit scrisoarea de "La revedere". Am încercat să privesc în jur dacă cineva avea ochii în lacrimi dar nu am văzut nimic.Ochii mei erau inundaţi de lacrimi. N-aş fi vrut să plâng dar nu m-am putut abţine. Mi-erau atât de dragi... atât de sinceri, atât de profunzi şi totuşi atât de transparenţi încât li se vedea fiecare bătaie a inimii. Şi nici una, nicio bătaie nu era pentru ei. Poate câte o bătaie a unuia pentru celălalt, pentrucă nu demult deveniseră soţ şi soţie.
Un cuplu cum rar întâlneşti.
Ştiau să iubească. Am învăţat multe de la ei. Am învăţat spre exemplu,ce înseamnă să dăruieşti, ce înseamnă să iubeşti, şi am mai învăţat să nu trăiesc doar pentru mine...
Acum au primit o nouă repartiţie.
Patruzecisiceva de inimi îi aşteaptă, să înveţe să bată împreună unele pentru altele, apoi să dea viaţă altor trupuri vlăguite, pentru ca mai târziu,să dăruiască , să iubească şi să nu trăiască doar pentru sine.
Mă bucur că i-am cunoscut.
Şi le mulţumesc că m-au ajutat să renasc din propria-mi cenuşă!