miercuri, 7 octombrie 2009
Agorafobia- Teama de teamă
Multe dintre persoanele care fac crize de panică sufera de agorafobie.
Deşi a fost definită drept teama de locurile publice, agorafobia poate fi denumită mai exact- teama de teamă. Agorafobicii se tem atât de mult de panică, încât evită toate locurile publice in care au avut cândva crize.
Nu peste mult timp, se simt în siguranţă într-un singur loc, de obicei acasă.
Imaginează-ţi că pleci de acasa-spune scriitorul Melvin Green. Deodată nici nu apuci să-ţi dai seama de unde,apare cel mai solid om pe care l-ai văzut vreodată. Are in mână un bătător de base-ball şi, fără nici un motiv îţi dă una in cap. Mergi clătinându-te până acasă, fără să-ţi vină să crezi ce ţi s-a întâmplat.
Când te simti mai bine, priveşti pe furiş dincolo de uşă, şi totul pare normal.
Porneşti din nou la drum. El, apare pe neaşteptate şi te loveşte din nou.
Te întorci in casă, unde eşti în siguranţă. Te uiţi din spatele uşii... este acolo. Te uiţi pe fereastră... este acolo. Ştii că dacă pleci din casă, din acest loc în care te afli în siguranţă, te va lovi din nou. Întrebarea este : Vei mai pleca?
Mulţi agorafobici, aseamănă cele prezentate mai sus, cu situaţia în care ei înşişi se află.
Trebuie să fim convinşi însa ca nu suntem singuri, şi nici ieşiţi din comun.
Putem sa ne ajutăm noi înşine.(g 96 8/6)
O fostă agorafobă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Cum ne putem ajuta?
E simplu... chiar foarte simplu. Problema este... vrei cu adevărat să te ajuţi?
Frica este un demon al psihicului uman, dar şi obisşnuinţa (asociată cu frica, desigur). Din obişnuinţă ne obişnuim cu teama, ne simţim în siguranţă, o cunoaştem...
Însă, leacul pentru orice frică este unul simplu... Trage aer în piept, adînc, apoi înfrunt-o. Ca orice demon, ea poate fi înfrântă. În majoritatea cazurilor oamenii percep problema a fi în exterior. Realitatea este mult mai aproape de noi.
Noi înşine suntem cei care hrănim frica. Noi suntem, în fapt, cei care ne "pun beţe în roate".
Iarăşi, leacul pentru orice fel de frică este curajul.
Curajul nu este echivalent cu absenţa fricii... ci cu stăpînirea ei.
Fiţi pe pace, şi îndrăzniţi. Atunci cînd vă e frică să faceţi un pas, făceţi-l, stăpîniţi-l. Apoi vă veţi obişnui cu făcutul paşilor iar frica va slăbi, apoi va dispărea.
Aveţi nevoie de curaj şi de răbdare. Începutul se face cu paşi mici.
Numai bine.
Iulia, Andrei S a dat câteva sugestii bune.
Iată altele de care m-am folosit eu la un moment dat:
Respiraţi calm. Crizele de panică sunt însoţite frecvent de o respiraţie accelerată. Ca să respiraţi cu uşurinţă, încercaţi acest exerciţiu: Întindeţi-vă pe burtă. Inspiraţi numărând până la şase; expiraţi numărând până la şase. Apoi, stând aşezaţi, încercaţi să respiraţi adânc. După aceea încercaţi din nou stând în picioare. Respiraţi adânc diafragmatic şi exersaţi aceasta zilnic, până când o veţi face în mod natural. Unora le este de folos faptul că, în timp ce fac acest exerciţiu, îşi imaginează că se află într-un mediu înconjurător încântător.
Gândiţi-vă calm. ‘Dacă mă prăbuşesc?’ ‘Dacă nu este nimeni să mă ajute?’ ‘Dacă-mi cedează inima?’ Ideile alarmante alimentează panica. Ţinând cont de faptul că aceste idei sunt, de obicei, nenorociri viitoare sau crize trecute, încercaţi să vă concentraţi asupra situaţiei prezente. „Te calmezi pe loc dacă te concentrezi asupra prezentului“, susţine dr. Alan Goldstein. Unii au sugerat ideea de a se purta o gumiţă la încheietura mâinii. Când vă vin idei alarmante, ciupiţi gumiţa şi spuneţi-vă: „Destul!“ Puneţi capăt neliniştii înainte ca aceasta să ajungă să se transforme în panică.
Reacţionaţi calm. Dacă vă cuprinde panica, nu vă opuneţi. Aceasta nu este decât o senzaţie, iar senzaţiile nu trebuie să vă facă vreun rău. Imaginaţi-vă că vă aflaţi pe malul oceanului, privind valurile. Ele se înalţă, coboară, apoi dispar. Cu panica se întâmplă la fel. În loc să vă împotriviţi valului, mişcaţi-vă odată cu el. Panica va trece. După ce a trecut, nu reacţionaţi exagerat sau nu analizaţi prea mult cele întâmplate. Totul a trecut, ca un strănut sau ca o durere de cap.
Panica este ca un bătăuş. Îl provoci, te atacă; nu îl provoci, îţi dă pace. Dr. R. Reid Wilson spune că obiceiurile de calmare „nu sunt destinate să vă facă să «înfruntaţi» mai uşor panica sau să «alunge» pe loc panica. Consideraţi-le mai degrabă modalităţi de a vă petrece timpul atunci când panica încearcă să vă determine să luptaţi cu ea“.(aceeaşi sursă)
E cumplit sa ai o astfel de teama...orice fel de teama e cumplita, cu exceptia temei de Dumnezeu...
Cred ca teama de teama e apogeul tututor temerilor...In rugaciune, constientizand ca Dumnezeu e aproape, se poate rezolva aceasta teama...
Un subiect oarte interesant. Marturisesc ca nu am mai citi despre asta pana acum!
O seara placuta!
Evident Mariana, teama aceasta este groaznică. Cât priveşte teama de Dumnezeu, ea este una constructivă. Sacroterapia este chiar indicată când suferi de fobii pe fondul anxietăţii.
Numai că nu este suficient. Uneori, pe lângă sugestia sau autosugestia pozitivă, este necesar şi tratament medicamentos.
Dar cu mare atenţie. Unele dintre ele, crează dependenţă.
Trimiteți un comentariu