Anotimpurile...

Brrr! Ce toamnă...
Hoinăresc pe alei bătătorite tresărind din când în când la zgomotul amintirilor, amintiri ce troznesc ca nişte crengi uscate sub paşii mei nesiguri...
Privirea-mi rătăceşte căutând să desluşesc slovele " ghidului de supravieţuire" în anotimpul de mijloc al vieţii mele.
Of, Doamne! Atât de greu pot să citesc...este aproape imposibil! Filele lui, sunt acoperite de fruzele gălbenite care-au căzut mişcate de vântul incertitudinilor. Ridic privirea. Mai cad frunze una câte una, aşa cum întrebările mi se strecoară în suflet! Una câte una.
Încep să-mi gestionez cu rapiditate insatisfacţiile, regretele, insuccesele, fără să bag de seamă cum slovele din " ghidul" sufletului meu, prind viaţă şoptindu-mi: " Acceptă viaţa aşa cum este! "
Nu ştiu ce mă preocupă mai mult: Înaintarea în vârstă?Perspectiva morţii? Sau poate regretele... poate nu am făcut ce trebuia, poate că locul unde am muncit atâţia ani nu era locul cel mai potrivit pentru mine, copiii s-au maturizat, au plecat... Doamne! Oare am făcut tot ce trebuia pentru ei? Sau poate nu am depus suficiente eforturi... Oare cât i-am supărat pe cei de lângă mine?
Un ţipăt străbate văzduhul. E sufletul care a început să strige la mine până când întreaga-mi fiinţă s-a cutremurat!
" Acceptă viaţa aşa cum este! Nu doar frânturi ! Auzi? Trăieşte! Fii fericită! Fericirea nu se întâmplă pur şi simplu. Ea trebuie exersată. Vrei să se atrofieze? "
Brusc, un licăr mi-a străfulgerat privirea!
Accept eu provocările anotimpului pe care tocmai îl traversez? Accept eu viaţa în întregime?
Inima îmi tresaltă. Am decis: din clipa aceasta, fiecare încercare va fi pentru mine o şansă spre maturizare.