Unii spun că privesc prea mult în trecut. Asta poate pentrucă, de câte ori privesc trecutul plâng. Azi bunăoară, mi-am amintit cum in ciasa a IV-a fiind, la ora de mate , învățătoarea m-a întrebat de ce nu am caiet cu pătrățele.
I-am răspuns cu inocența unui copil de 10 ani, că întrucât tatăl meu băuse toți banii, mie nu mi-au rămas nici măcar pentru un caiet.
Poate că unii dintre colegi au râs.
Erau pe strada noastră două case neconectate la rețeaua de curent. Una era a noastră. La lumina slabă a lămpii cu petrol, citeam carte după carte.
La biblioteca comunală se făcuse un clasament cu cei mai buni cititori. Eram de departe prima. Și asta cred că mi-a salvat viața.
Nu aveam timp să văd cum mama ascundea în pumni bucata de pâine din care mânca( mai târziu am aflat că era din porumb), să-mi ajungă mie pâina de grâu , nu înțelegeam de ce îi erau zdrențuite degetele de la mâini, apoi am aflat că lucra la "pușcat" prune la un C.L.F. pentru 2-3 lei . Era singura care mai aducea un venit în casă. Și nu știu cum făcea, dar eu aveam și pâine și lapte și ouă, tata mânca mamaliga multă cu pește, pește pe care-l prindea cu undița la o baltă din apropiere(era cam singurul venit pe care îl aducea în casă, asta dacă nu se întâmplă să-l vândă pe-un deț de pălincă).
Acum mă gândesc : Oare cu ce trăia mama? Nu mi-o amintesc așezată la masă.
A muncit mult săraca mama.
Acum e pensionară, și se mândrește cu fabuloasa pensie se 170 lei dar o bună parte din ei, se duc pe curent.
Acum are curent electric in casă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu