sâmbătă, 9 ianuarie 2010


Mi-e şi teamă să mă bucur dar azi, în sfârşit azi, după 13 zile am reuşit să gătesc pentru prima dată. M-am ridicat din pat, cu emoţie în suflet am mers la bucătărie şi...go! Am gătit ceva rapid, e drept, dar a fost munca mea. Apoi am mai avut două reuşite: Am intrat în piaţă(la braţul soţului meu) şi apoi m-am plimbat puţin în parc, am stat pe-o bancă, am urmărit un avion zburând. Azi, pentru prima dată în viaţa mea, m-am bucurat când am văzut cuiburile ciorilor în copaci. Acum stau în pat cu laptopul în braţe şi încerc să mă bucur de reuşita mea. Mâine voi încerca din nou!!!

4 comentarii:

Lillee spunea...

Dar ce ti s-a intamplat?

Lucia spunea...

Cu mult timp în urmă făcusem o depresie, atacuri de panică,agorafobie, apoi...tratamente cu de toate printre care xanax şi anxiar, de care nu m-am putut debarasa. Eram dependentă.
Parcă mereu, mereu dozele trebuiau să fie din ce în ce mai mari. Într-un târziu am decis să renunţ la ele. Observasem că îmi fac mai mult rău decât bine. Aşa că am pornit la drum. dar făcusem o reacţie la sevraj. Înainte de revelion, în 28 dec. 09 am leşinat de trei ori. Am ajuns la urgenţă, medici, investigaţii...concluzia finală: SEVRAJ.
Ei, acum mă simt mult mai bine. Fără xanax şi anxiar, pas cu pas, şi cu speranţe crescânde spre mai bine!
Lille! Mulţumesc de întrebare!

Praf de Stele spunea...

Felicitari pt reusita ! Deci vezi, mergi inspre bine ! Cu rabdare si incredere in tine ai sa invingi. Este foarte usor sa dai sfaturi din afara cand nu esti tu in situatia data dar sa stii ca fiecare lucru are o rezolvare si nimic nu e intamplator . Si eu am avut cateva ptobleme in viata si de sanatate si de altele dar au trecut. Pe mine m-a ajutat foarte mult si credinta, ma rugam si plangeam, probabil ca si plansul face bine uneori, si m-a ajutat si faptul ca incercam cat puteam sa gandesc pozitiv. Multa sanatate si sa ai incredere in tine .

Miriam spunea...

Lucia, mă bucur că acum eşti mai bine! Mă gândesc uneori că pe copii lui Dumnezeu îi încearcă unele greutăţi cam neînţelese...Dar, tocmai de asta, minunea e mai mare !