Mamei...

N-am mai trecut de mult prin sat şi-mi spune
Un om ce de pe-acasă a venit
Cum c-a-nflorit la noi mălinul
Şi c-ai albit, mămucă, ai albit.

Alt om mi-a spus c-ai stat la pat bolnavă.
Eu nu ştiu cum să cred atâtea veşti,
Când din scrisori eu văd precum matale
Din zi în zi mereu întinereşti.
(Nicolae Labiş)

Eu ieri am trecut prin sat. Mama era acolo...mă aştepta cum mă aşteaptă mereu. Parcă mai ieri îi vedeam degetele pline de crăpături. Lucra la un centru de colectare a fructelor. "Puşca" prune. Era plătită la kilogram. Muncea din greu ca mie să nu-mi lipsească nimic. Atunci nu am înţeles de ce eu mâncam pâine albă şi ea mânca pâine de mălai...
Ieri am strâns-o în braţe. I-am zărit o lacrimă în colţul ochiului...

Mulţumesc mamei pentru femeia ce-am devenit! Mulţumesc că mi-a dat frumuseţe, mulţumesc pentru caracterul pe care mi l-a format, mulţumesc că mi-a dat voce să-i pot cânta cântece de dor şi îi mulţumesc mult că datorită a ceea ce m-a făcut, am putut deveni MAMĂ!