Inevitabil am rememorat cele patru experienţe personale pe coridoarele secţiei Obstetrică.
Am fost zvârlită într-un salon cu un miros înţepător. De fiecare dată parcă acelaşi...I se spunea sala de travaliu.
După estimările lor puteam sta acolo ore întregi. Aşa a şi fost. Îmi amintesc cum la o naştere medicul a sesizat (mare minune) că am intrat la toaletă. "Vrei să-l naşti acolo?"
Nu există termen de compraţie...
Mi-a fost dat să casc ochii la un spital cu o secţie impresionantă şi un personal extrem de preocupat de ceea ce urma să vină... Sala de travaliu-cameră de hotel...
Preocupare?-unul intra, altul ieşea... întrebări... monitorizare secundă cu secundă.
Şi tot inevitabil m-am gândit la zeama de chimion pe care mi-o adusese o tipă îmbrăcată într-un halat pătat, atunci când în sală a intrat o doamnă zâmbitoare cu un carneţel în mână, notându-şi sârguincios ceea ce nora mea îi dicta printre contracţii.
Era vorba despre meniul pentru a doua zi...
Apoi, după ce naşterea s-a produs, la prima vizită în salon am rămas din nou surprinsă de modul în care se ocupau de copilaş...de felul în care primul său pătuţ era aranjat cu ursuleţi şi aşternuturi apretate... şi momentul în care se considera că trebuie schimbat( şi asta destul de des) nu era o problemă. Cu pasiune, cu grijă, cu dăruire...
Apoi, am privit înapoi la ţărişoara noastră, dar fără prea multe speranţe...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu