Muzeu în aer liber

Troiţa de la Moişeni te întâmpină de îndată ce-ai trecut gardul ce desparte trecutul de prezent.

Păşesc într-o lume de basm...
De la casele "monocelulare", adică cu o singură încăpere- ne explică ghidul nostru, la case care deja au câte trei încăperi .
Construite doar din lemn îmbinat ( nu se prea găseau cuie pe vremea aceea, ne explică binevoitoare doamna ce ne-a însoţit), din lut şi paie, căsuţele îşi ţin deschise uşile, amintind de ospitalitatea ţăranului român.
Într-un pătul porumbul se lasă aşteptat. Fântânei îi lipseşte cumpăna iar într-o şură se odihneşte o căruţă cu roţi şi spiţe din lemn.
Casa olarului prezintă de asemenea un real interes. Roţi de olărit, două cuptoare de ars, şi zeci de exponate unul mai frumos ca celălalt.
Un coteţ de găini, un altul destinat creşterii porcilor...
Două vâltori... îmi amintesc cum odinioară harnicele femei spălau rufe sau cergi proaspăt ţesute.
O moară păstrează mirosul de făină proaspăt măcinată. Ne spune doamna ce ne-nsoţea cum că alimentul predominant era mălaiul, şi pietrele de moară se depărtau sau se apropiau în funcţie de cât de fină trebuia să iasă făina...
Într-un colţ de cameră bărbânţa pentru brânză...mai încolo, o piuă şi o strecurătoare din lemn.
Din tavan stăteau atârnate felinarele cu petrol...
Biserica din lemn provine din Lechinţa, un sat din zona Oaşului. Pereţii din interior au picturile restaurate...
Atât de multă linişte!
Doar trilul păsărelor ascunse în cireşii ce tocmai îşi scuturaseră floarea aveau curaj să ne-nsoţească .
Aşa ne-am petrecut această zi.