Gânduri fugitive...

Un comentariu făcut azi de către un vizitator al blogului meu m-a făcut să intru din nou, cu toate că de prin Martie n-am mai scris nimic. N-am scris nu pentru că n-aş fi avut ce. Sau pentru că din Martie până acum n-ar fi existat vreun eveniment demn de a fi marcat prin câteva rânduri, dimpotrivă...
Acum aş avea chiar mai mult timp decât am avut înainte. Sunt milionară de timp. Singură, chiar.
 Poate că din acest motiv am preferat să-mi rumeg singurătatea, cuprinsă în tentaculele tăcerii ce mă strâng din ce în ce mai mult.
O mică recapitulare:
-Aprilie, Mai, Iunie...scurte conversaţii la telefon cu o parte din copii mei, cu mama zilnic. Iulie - ziua de naştere a scumpei mele mame ( 71 ani), plus mutatul copiilor la Cluj Napoca. S-au stabilit acolo, dându-mi mie răgaz să respir "nepreţuitul" aer al libertăţii. E cam ozonat. Atât de puternic încât nu mă pot obişnui cu el. 
" În străinătate, copii îşi iau zborul imediat ce ating vârsta majoratului- îmi spune grijulia mea fiică" 
Asta probabil vrând să mă consoleze...
"Eşti o norocoasă"! - îmi spun colegele, invidiindu-mă chiar pentru norocul ce s-a abătut asupra mea.  
Copiii, loc bun de muncă. Băietul mic la o firmă multinaţională, fata continuîndu-şi bucuria de a preda Limba şi Literatura Română la o şcoală internaţională din Cluj. 
-August. Ziua de naştere a celei mai micuţe dintre noi, femeile familiei.
-Septembrie, bâiatul meu cel mare (cel ce mi-a dăruit un nepoţel - Marco-Ionuţ) a împlinit 33.
-Octombrie 5. Puiul meu (aşa-l alint mai nou de când cei mici s-au dus de-acasă) a împlinit şi el nişte ani).  
Mai stau puţin. Să-mi mai fac niţică ordine între gânduri.
Apoi... ...