Actorul sau spectatorul propriei noastre vieți?
Această întrebare mi-a trecut recent prin minte, și într-un moment de singurătate bunul simț m-a îndemnat să reflectez foarte serios la această problemă.
Am început să analizez ce înseamnă să fi actor, și nu mi-a fost foarte greu să definesc aceasta atâta vreme, cât nu chiar atât de mult, jucam pe scenă(e drept într-un teatru de amatori), propriile-mi roluri. Este ușor să fi actor când scenaristul este altcineva, și când mai ai și un regizor bun , e de-a dreptul relaxant.
Dar cănd ești obligat să-ți scri scenariul? Să gândești regia? Să mai și joci?
Ei bine- cred că este chiar mai ușor. Noi ne scriem propriile scenarii, așa cum dorim noi , și este inadmisibil să jucăm rolul vieții noastre scris, sau dictat de alții.
M-am gândit de câte ori am greșit la scris, la repetiții și chiar pe scenă. M-am gândit de câte ori ,doar am privit cum viața trece pe lângă mine, fără să fac o corectură măcar, chiar dacă eram conștientă că o ia într-o direcție greșită.
Apoi, am hotărât să rescriu scenariul vieții mele, să repet de cât mai puține ori pentru reușită, și să-mi joc rolul până când cortina va cădea în ropotul de aplauze a celor care mi-au privit viața.