Am făcut ce mi-am propus. Cred că nu e chiar atât de tragic cum mi-am închipuit. De fapt lumea în care trăim nu ne lasă să facem cum noi am vrea, ci ne dictează , și dacă vede că ne opunem, atunci ne impune. Cum? Măriri de prețuri, majorări la dobânzi, apoi încearcă să mai trăiești dacă poți.
Dar mi-am făcut o scară de priorități, și prioritatea nr.1 pentru mine,este să trăiesc. Apoi mai vreau(pentrucă una din preocupările mele e familia), să-mi ajut și familia să trăiască.
Restul? Evident, am să mă achit de obligațiile pe care mi le-am făcut, dar în limita posibilităților, și asta nu va fi pentru mine o prăpastie, ci mai degrabă frânghia pe care am ales să o folosesc la trecerea peste prăpastia săpată de mine(ajutată și de alții), având în minte un obiectiv: Limanul de dincolo de ea, de prăpastie. Acolo nu există noțiunea de credit bancar, CAR, sau alt fel de împrumut.
Acolo există data de 15, data de 30, date când în fiecare lună nu mai alerg la bănci cu bănuții câștigați.
E ceva vreme până atunci! Dar știu exact data la care voi putea spune"S-a terminat", sau poate mai bine, " Un nou început".