M-am trezit dimineața devreme. Ochii mei refuzau să se deschidă, doar-doar mă voi întinde la loc în patul meu. Dar pentru mine, chiar dacă e Duminică, e zi lucrătoare.
_Weekend plăcut! strigă cineva după mine, de parcă mi-ar fi tras o înjurătură. Păi din 1990 încoace nu prea știu ce e acela "sfârșit de săptămână". Muncesc la tură. Duminici... când se pică. Nici nu mai știu ce să fac cu ele. Poate să merg la program. În clădirea mică de pe strada Wolffenbutel, atăt de mică și de joasă încât deseori mi se face rău, peste numai 3 ore, vor răsuna melodios cântările Regatului. Îmi place să cânt. Apoi, o cuvântare despre semnificațiile vremurilor pe care le trăim, sau cum să ne păstrăm curați într-o lume imorală, sau cine știe ce schiță or mai fi primit bătrânii să o dezvolte...parcă-i văd pe cei din congregație numai ochi și urechi dând aprobator din cap. Mi-s dragi. Atât de mult se străduie unii să fie conform cu învățăturile Bibliei, trebuie să recunosc-e un adevărat război-
Nu am mai fost la program de mult. De 20 de zile. Lucrez la Carei, fac naveta(destul de obositor), și colac peste pupăză m-am procopsit și cu o răceală de toată frumusețea ,care m-a cam țintuit la pat. Cea mai mare febră 40.2 . Nu am avut așa o febră de când eram copil. A fost interesant.
Mai am 10 zile de Carei, apoi viața mea intră pe făgașul normal.