Aţi văzut vreodată o bufniţă ?

Se furişează după dăunători, se furişează în întuneric, ea este oarbă la lumină şi niciodată nu vânează o pradă nobilă. La fel ca bufniţele sunt şi persoanele caracterizate prin cinism.

De câte ori ne-am simţit priviţi din umbră gata-gata să fim devoraţi de câte-o „bufniţă” ascunsă-n întuneric? Pentru astfel de persoane oricare dintre noi înseamnă „ dăunători”. Dar după cum bufniţele nu ajung niciodată la vreo pradă nobilă, nici cinicii nu vor ajunge niciodată la mulţi dintre noi. De ce? Ştim că ei nu văd calităţile noastre, doar defectele! În felul acesta nu cunosc nici modul în care ne apărăm de ei. Bufniţele nu cunosc vigilenţa noastră. Totuşi, există pericolul de a deveni noi înşine la un moment dat „bufniţe”. Cum? Începând să trăim în întuneric. Acolo în întuneric, uneori am putea fi cuprinşi de dezamăgire, iar de la dezamăgire până la cinism nu mai e decât un pas.

Să învăţăm să trăim în lumină. Acolo, nu vom întâlni niciodată „bufniţe”!