Nu ştiu alţii cum sunt... Nu vreau să scriu un fragment din "Amintirile " lui Creangă. Vreau să scriu o realitate pe care o trăiesc, şi nu ştiu dacă e bine sau nu, dar poate cineva mă însoţeşte în gânduri, sau poate mă mută pe un alt teren. Acela al acceptării. Aveţi băieţi de douăzeci de ani? Şi dacă da cum sunt băieţii voştri? Al meu este un rebel, şi eu sufăr pentru asta. Student în anul doi la Automatică şi Calculatoare, ingineria sistemelor-aş zice că e bine dacă nu ar avea vreo trei restanţe care nici măcar nu-i dau bătăi de cap Acasă- doarme, mănâncă şi stă pe net( nu-mi amintesc să facă altceva) Activitate extrafamilială ( un patron de la o firmă îl foloseşte-zic eu, adică trage pe el zi cu zi şi îi mai aruncă căte un 50 de-o ieşire) În oraş- iese în fiecare seară. Cred că şi aşazişii prieteni profită de pe el la max. Doarme până-i răsare soarele pe burtă. Ba nu! Până începe să apună din nou. Îl văd bucuros doar atunci când trebuie să iasă. În rest... Am greşit oare undeva? Oare unde am greşit?!