La temelia casei am plantat speranţe... Credeam că va mai dura până să rodească, dar nu! Nici n-am băgat de seamă cum mugurii au pleznit împrăştiind miros de viaţă. Cântecul dimineţii se înalţă precum aburul din pământul reavăn... Atât cântul cât şi aburul din pământ au miros intens de viaţă. Şoaptele vrăbiuţelor mă vrăjesc...când nu e soare să-i simt mângâierea razelor , picăturile de ploaie se preling cu tunete de viaţă. Îmi simt trupul încolăcit...împresurat ... Viaţa a prins viaţă şi-apoi a început să graviteze în jurul gândului meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu