joi, 20 mai 2010

Mânia


Trăim într-o societate în care mânia se întâlneşte la tot pasul. Traficul îngreunat, valorile contradictorii şi supărătoare, neînţelegeri, nedreptăţi sau frustrări create de diferite situaţii, sunt doar câteva exemple care pot face din viaţă o adevărată provocare.

Stresul se acumulează şi aproape toţi avem o limită până la care putem suporta.

Dar TREBUIE să suportăm!

Iată de ce trebuie să învăţăm să ne destindem.

În acest scop, să începem fiecare zi cu un spirit optimist, manifestând răbdare, toleranţă şi o bună dispoziţie.

Aproape toţi avem o familie care ne iubeşte şi prieteni sinceri pe care ne putem baza.


Totuşi, care dintre noi nu s-a confruntat cu mânia? Fie am fost noi mânioşi, fie am fost puşi în situaţia de a înfrunta o persoană mânioasă.

Ce ne ajută să rămânem fericiţi şi bucuroşi?


În loc să dea frâu liber mâniei, unii, analizând consecinţele posibile, au luat măsuri.
Decât să explodeze, mai bine au numărat în gând până la zece, de exemplu.

Să încercăm să înţelegem motivele pentru care alţii se comportă într-un anumit fel, pentru a ne putea stăpâni propriile reacţii.


De ce? Pentru că pe lângă faptul că relaţiile cu ceilalţi se vor deteriora, mânia ne poate afecta starea de sănătate.

Niciun comentariu: