luni, 26 aprilie 2010

TU


Fericirea mi-a bătut cu degetul la fereastră... . N-am reuşit să o văd. Cineva îmi aşezase vălul tristeţii pe faţă.
Bucuria, a încercat uşa... . N-a putut să intre. Ivărul era tras.
Mi-am făcut loc printre gânduri încercând să mă apropii, dar aisbergurile mi s-au împotrivit înconjurând corabia vieţii.
Credeam că s-a terminat! Mă simţeam ca femeia legendarului Lot, când transformată într-un stâlp de sare fiind, îşi aştepta sentinţa...
Nu ştiu pe unde a intrat. Pe gaura cheii poate...
Simt cum îmi invadează fiinţa...
sloiurile încep să se topească încetişor, cu o adiere de zefir vălul ce îmi acopere faţa se înalţă diafan, dezintegrându-se...
Deschid ochii, ridic privirea şi în faţa mea zăresc o siluetă. Eşti TU!

Un comentariu:

Mariana spunea...

Foarte frumoasă descriere, Lucia! Foarte înălţătoare trâire!
Fie să nu te părăsească nicicând această fericire!

Mulţumesc de vizită şi de urare!
Fii binecuvântată!