Rouă şi gând

Nu ştiu cum se face, dar în unele zile precum aceasta, gândurile mele devin o cascadă de lacrimi, şi în căderea lor nenaturală şlefuiesc profund pereţii sufletului meu. Nu ştiu dacă sunt lacrimi de tristeţe sau lacrimi de bucurie. Ştiu doar că ele cad fără să ţină seama de timpul bezmetic, timp ce hoinăreşte necontenit printre gândurile mele. Cobor în sufletul meu. Caut un colţişor de care să mă agăţ dar este atăt de şlefuit încât mă simt ca într-un tobogan .
Privesc în jur... Oameni care şi-au făcut din gândurile mele o locuinţă confortabilă. Şi tocmai când am vrut să le dau drumul mi-am amintit de iernile friguroase, când n-ai vrea să ieşi . Am să-i mai las o perioadă în locuinţa pe care, poate chiar eu le-am permis să şi-o construiască, şi-am să încerc să înţeleg cât de frig este "afară" pentru ei. Azi, am încercat să-mi înţeleg lacrimile...gândurile...şi timp în care le analizam, s-au transformat în picături de rouă.
Demult nu mi-am mai hrănit sufletul cu miere... ...