duminică, 22 august 2010

Care e unitatea de măsură pentru viaţă?


Am cunoscut o fată în urmă cu multă vreme...

Nu-mi amintesc prea multe despre ea, doar că atunci când am întrebat câţi ani are şi mi s-a răspuns -28 mi-am zis în sinea mea "E bătrână!"

Când ajunsesem eu la 28 nici măcar nu mi-am simţit vârsta.
Am trecut 30, chiar şi 40 şi, sincer vorbind, acestea le văd doar ca pe nişte linii de demarcaţie.
O perioadă însă nu era aşa.
Ba chiar eram urmărită de sloganul: " Ceea ce n-ai realizat până la 40 de ani nu vei mai obţine niciodată".

A trebuit multă vreme să-mi înghit lacrimile când se apropia ziua în care împlineam o anumită vârstă.
A trebuit să-mi reevaluez viaţa.
A trebuit să analizez ce înseamnă să ai o viaţă împlinită, să încetez să merg iar şi iar pe aceleaşi drumuri bătătorite şi să intru şi pe alte cărări mai puţin încercate, ca să pot simţi gustul succesului, când obosită fiind de atâta efort, într-un sfârşit să mă pot bucura de luminişul aflat, atunci când credeam că nu mai există scăpare.
Mi-am dat seama că forţa creatoare a creierului nu depinde de vârstă. Multe personalităţi au creat capodopera vieţii lor la o vârstă de 60, 70 sau chiar mai mare.
Mi-am însuşit arta de a trăi. E o artă să poţi face un echilibru între frică şi temeritate, între consecvenţă şi flexibilitate, plăcere şi suferinţă, ori sens şi absurditate.
Am învăţat că e bine să râzi sau să plângi în voie, să iubeşti cu intensitate maximă...

Am învăţat să mă bucur de orice, de la firul de iarbă până la cea mai îndepărtată stea!

4 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

E perfect, Lucia!
Inseamnă că nimic nu te poate rupe din starea de echilibru! Cum de reușești?

Lucia spunea...

Numai perseverând. Există şi situaţii când ai vrea să te opreşti. Dar cui foloseşte?
De ce să nu ne bucurăm pe noi înşine şi pe cei dragi nouă trăind?
E mult mai frumos!
Şi e mult mai înţelept să trăieşti...

Cristake1974 spunea...

Nu cred ca nu se poate rupe starea de echilibru a cuiva. Ba dimpotriva, cred ca e imposibil sa nu se rupa, mai devreme sau mai tarziu, dar depinde cat de repede poate reveni la ea.
Altminteri, unitatea de masura pentru viata... nu stiu: omul? Sau aceasta masura o stabileste doar Cel care poate da viata?

Lucia spunea...

Cristake, poate că starea de echilibru ar putea slăbi. Dar să se rupă?! Poate... dar puţin probabil să se revină la ea. Eventual muncind asiduu să-ţi construieşti standarde noi.
Cât priveşte omul drept unitate de măsură pentru viaţă nu-ş ce să zic.
Poate mai bine omenirea. Sau poate nici măcar. Doar dacă nu ne rezumăm la viaţa noastră în mod individual din clipa naşterii până când nu vom mai fi. Dar viaţa continuă cu sau fără noi.