Regrete?

Privesc în oglinda retrovizoare a vieţii.

Mă deplasez cu viteză spre eternitate şi-aproape că nu am timp să număr regretele.
Fiecare dintre noi le avem, nu-i aşa?

Aş putea să le citez cu sufletul marcat de remuşcare sau aş putea să le privesc din altă perspectivă - aceea de a mă cunoaşte mai bine.

Aş putea să spun (spre exemplu), îmi pare rău că n-am devenit artistă, apoi să stau ore întregi, zile sau poate ani să-mi pansez sufletul.

Aş putea şi să spun: " Sigur, îmi pare rău că n-am devenit artistă dar nu este totul pierdut! Emisiunea 50+ îmi dă o şansă! "

În cel de-al doilea caz, regretul nu distruge.

Indiferent de domeniul care ne preocupă, dacă ştim să ne folosim de oportunităţi nu poate fi decât spre binele nostru.

Şi-apoi la ce mi-ar folosi de-aş număra eşecurile atâta vreme cât am la îndemână lucruri bune la care să mă gândesc?