Vine o zi în viaţa fiecăruia dintre noi, o zi în care pare-se că nimic nu merge cum ar trebui.
Uneori, avem atât de multă nevoie de prieteni, de cei ce ne-ar putea ajuta...
Batem la uşa sufletelor lor cu un licăr de speranţă, dar pentru fiecare uşă deschisă, altele două ni se trântesc în faţă.
Cine îmi va usca lacrimile în mijlocul tristeţii mele?
Când sunt speriat, cine îmi va alunga temerile?
Când sunt îngrijorat, cine îmi va da speranţă?
Când sunt confuz cu privire la un lucru, când mă simt pierdut cine mă va ajuta să fac faţă?
Sunt întrebări fireşti pe care ni le punem atunci când simţim că nu mai putem înainta.
Credinţa noastră s-a dus...
Spulberată de vânturile reci ale îndoielii, temelia ei s-a zdruncinat...
Să fie oare credinţa şi speranţa temelia sufletului?
Credinţă, iluzie, speranţe sau...doar vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu