Sub boltă

Se mai întâmplă uneori de-a lungul vieţii să ni se pară prea lungi zilele cu furtună, zile cu nori grei, atât de grei de parcă ar fi înghiţit soarele cu totul. Mai zilele trecute privind cerul, am întrebat pe cineva: 
- Acelea ce se văd sunt razele soarelui sau plouă în depărtare?
Exact. Se mai întâmplă să confundăm raza de speranţă cu firul ploii, se mai întâmplă să găsim interesant firul ce se prelinge din nour, aducător de rod.
Şi ce că plouă?  Aş putea să-mi imaginez că sunt sus, deasupra tuturor, să-mi delectez privirea cu dansul umbrelelor. Viu colorate, de diferite dimensiuni, ele te feresc de picăturile ce se coboară din nouri, şi mă uimeşte ingeniozitatea oamenilor, cum fiecare dansează-n ritmul ploii.
Şi-mi fixez şi eu ritmul odată cu ei, pentru că de la fiecare am de-nvăţat câte ceva, cum să dansez în ploaie şi-odată cu ea, cum să mă feresc de tot ce-nseamnă întuneric scăldându-mi privirea în culorile curcubeului.