vineri, 28 mai 2010

Lecţie...


"Orice obstacol are în el şi bucuria omului care-l va depăşi", a spus Napoleon Bonaparte.

De când lucrez în gara mică urmăresc de la gemuleţul ghişeului meu un bărbat de aproximativ cincizeci de ani. Vine încet împingând un scaun cu rotile. Se mişcă destul de greu. Cred că o fi suferit un AVC. Ce mă uimeşte pe mine, este perseverenţa lui.

Intră în holul gării, se aşează pe o băncuţă cu greu, stă câteva minute, apoi se ridică şi urcă scările până la un nivel superior.

Scările sunt prevăzute cu o balustradă de care "eroul meu" se prinde şi începe să urce. Ajunge la ţintă. Bucuria lui se vede de la distanţă.

Cei ce-au cucerit Everestul, nu cred să fi avut o bucurie mai mare.


Se opreşte sus, se agaţă cu mâinile de balustradă, apoi se lasă ritmic pe spate.

Apoi, coboară încet, numărând parcă scările, după care, îşi şterge de pe frunte broboanele de transpiraţie timp în care se aşează la locul lui, pe băncuţă.

Nu ştie că-l văd. Nu ştie nici că scriu despre el. Stă cuminte pe băncuţă şi ascultă ploaia, fără să ştie că timp de o lună mi-a predat o lecţie despre perseverenţă.

2 comentarii:

Ninulescu spunea...

Exista oameni intradevar a caror viata e o lupta ce se duce zi de zi, si pentru care fiecare victorie oricit de mica asupra neputintei inseamna colosal de mult:(... stiu cum este... eu am si pe Domnul alaturi si imi e mult mai usor..cei ce nu-l cunosc au o lupta mult mai grea de dus :(.

Lucia spunea...

Cred Ninu că nu-ţi e uşor!
Îi povesteam şi soţului meu despre optimismul tău, în ciuda vicisitudinilor vieţii.
Eşti un exemplu bun şi pentru că în pelerinajul vieţii ai ales un partener pe măsură.