Dacă Satan Diavolul ar fi fost în situaţia să-şi scrie fericirile, ele ar fi sunat cam aşa:
-- Fericiţi sunt cei prea obosiţi, prea ocupaţi sau prea distraşi ca să se mai reunească cu ceilalţi credincioşi pentru instruire în fiecare săptămână – ei sunt cei mai buni lucrători ai mei.
--Fericiţi sunt acei creştini care aşteaptă să li se ceară şi pretind să li se mulţumească – îi pot folosi.
--Fericiţi sunt cei ce se supără cu uşurinţă şi nu mai merg la biserică – ei sunt misionarii mei.
--Fericiţi sunt făcătorii de necazuri – ei vor fi numiţi copiii mei.
--Fericiţi sunt cei ce se plâng – cuvintele lor sunt muzică pentru urechile mele.
--Fericiţi sunt cei plictisiţi de ticurile şi greşelile vorbitorului – căci ei nu rămân cu nimic din instruirea publică.
--Fericiţi sunt cei ce bârfesc – căci ei vor cauza zarvă şi dezbinări care îmi plac.
--Fericiţi sunt cei prea sensibili – căci ei se vor enerva în curând şi vor pleca.
--Fericiţi sunt cei care nu-l onorează pe Dumnezeu cu lucrurile lor de valoare – căci ei mă ajută pe mine.
--Fericit este cel ce pretinde că-l iubeşte pe Dumnezeu, dar îl urăşte pe fratele său – căci el va fi unit cu mine pe veci.
--Fericit eşti tu care, citind aceste cuvinte, te gândeşti că se referă la alţii – şi pe tine te-am prins!
5 comentarii:
Pun un link să-i prinzi şi pe alţii, nu doar pe mine...ha,ha,ha...
Te îmbrăţişez cu mare drag!
Foarte interesant de citit si chiar ar trebuii sa ne dea de gandit !
Din păcate uneori mă regăsesc în cel puţin o ipostază.
Praf de Stele, chiar că-mi era dor de tine!
Spor la muncă în căsuţa ta!
Geanina, pe mine m-am prins în propria-mi plasă:d
--Fericit eşti tu care, citind aceste cuvinte, te gândeşti că se referă la alţii – şi pe tine te-am prins! Asta a fost scarry!
Trimiteți un comentariu