joi, 22 octombrie 2009

"Fără tine mă usuc"

Am încercat să-mi amintesc locul în care pentru prima dată m-ai prins de mână, locul în care pentru prima dată m-ai îmbrăţişat, locul în care pentru prima dată mi-ai spus că mă vrei alături...
Luna era imensă, şi pătrundea în încăperea mică printre florile mărului , perdea de flori la geamul casei tale!
Mi-ai luat mâna în mâna ta, apoi degetele noastre s-au împleticit ca rădăcinile copacilor ce nu vor să fie strămutaţi vreodată!
Versurile cântecelului însoţit de acordurile de chitară pe care-l cântam aproape tot grupul parcă-mi răsună şi acum în urechi:" galbenă gutuie,dulce amăruie, lampă la fereastră, toată iarna noastră... "
Tu nu cântai. Mă priveai tăcut de parcă toate cuvintele tale s-ar fi ascuns printre florile mărului, contopite în lumina palidă a lămpii cu miros de gutui din versurile Tatianei Stepa. În tot acest timp, simţeam cum degetele noastre se împleticesc din ce în ce mai puternic.
Nici n-am simţit cum a trecut timpul. A trebuit să plec atunci. Apoi am observat cum degetele mele se modelaseră după degetele tale, şi am realizat că numai atunci vom avea rădăcinile bine înfipte, dacă se vor uni din nou. Nu cred că unul fără celălalt am fi crescut copac puternic.
Sunt douăzecişitrei de ani de-atunci, dar şi acum mână în mână ne trăim eternitatea. Şi chiar dacă mlădiţele lăsate de rădăcinile noastre au crescut, chiar dacă vreodată se vor întâlni în vreun grup pentru a cânta " Galbenă gutuie" , degetele noastre vor rămâne împleticite acum ca atunci, şi nimeni niciodată nu ne va strămuta!



3 comentarii:

Mariana spunea...

Lucia!!!...
Of! Ce dulci cuvinte! Am tresărit la fiecare cuvânt, şi, în paralel, am derulat povestea mea şi soţului meu...Era primăvară...eram în autobuzul ce mergea pe un drum cu gropi...era să ne răsturnăm şi atunci mâinile noastre s-au atins şi s-au încleştat...eu - pentru a avea un sprjin, el - pentru a mă ocroti...Dar, mai mult de atât, atunci am simţit şi fiorii acei care chemau nedespărţirea...Şi de atunci ne ţinem de mână surâzători printre tinerii de azi...
Mă regăsesc în tot:
,,Mi-ai luat mâna în mâna ta, apoi degetele noastre s-au împleticit ca rădăcinile copacilor ce nu vor să fie strămutaţi vreodată!"
,,Apoi am observat cum degetele mele se modelaseră după degetele tale, şi am realizat că numai atunci vom avea rădăcinile bine înfipte, dacă se vor uni din nou. Nu cred că unul fără celălalt am fi crescut copac puternic."

Lucia, ce frumos ai ştiu să redai emoţia acestor gesturi ce au legat inimile pe totdeauna...

Îmi eşti nespus de dragă!
Fii binecuvântată!

Abel Cavaşi spunea...

Îngeraşule, ce frumos scrii despre dragostea noastră!
Îţi mulţumesc că-mi dai voie să-ţi fiu alături şi că îmi suporţi cu bunătate defectele. Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce-mi dăruieşti zi de zi cu atâta largheţe, pentru înţelepciunea pe care mi-o cultivi, pentru zâmbetul tău înviorător de care nu mă voi putea despărţi niciodată.
Fie ca dragostea noastră, a Marianei, a soţului ei şi a altora pregătiţi să iubească să inunde planeta întreagă într-un potop etern capabil s-o ocrotească întocmai ca un scut împotriva tuturor vicisitudinilor vieţii!

Lucia spunea...

Dragilor dragi!!!
Cum poţi să nu iubeşti când iubirea pluteşte în aer? Cum să nu iubeşti când totul te învaţă asta? Cum ai putea să nu iubeşti când întreaga viaţă este guvernată de iubire? Cum?