Şşşt!

Ce bine-ar fi de-aş şti să ascult tăcerea!

Aş şti atunci să-mi ascult şi vocea interioară. Vocea care-mi şopteşte ce e bine să fac, încotro să mă-ndrept, care să-mi fie alegerile...
Vocea din interiorul meu este mult mai aproape de mine decât orice binevoitor.
Aud, ascult docil...îmi plac cuvintele ei!
Mă împac cu prezentul.
Liniştea creează în mine volume. Volume de carte. Ghiduri de supravieţuire. Există viaţă dincolo de orice. Până şi dincolo de moarte (veşnica mea frământare) există viaţă.


Îmi place acest poem:

"Tot
mai
indiscretă

Liniştea

La
sfârşitul fiecărui
poem

Mai
rupe
câte-o
bucată

Din
cutia
Pandorei" 

Costel Zăgan