luni, 21 decembrie 2009

Citisem pe un blog o postare recentă, ceva despre a nu mai vorbi despre gândirea pozitivă. Automat m-am gândit la blogul care poartă acest nume, unde de multe ori refuz a scrie ce mă frământă, tocmai pentru că nu s-ar potrivi postările cu numele lui.
De data asta musai să scriu!
Musai în primul rând datorită reuşitelor mele.
Puţină lume ştie că de şapte ani mă confrunt cu o minunăţie de tulburare afectivă, şi tot de atunci mă îndop cu felurite benzodiazepine scrise de medicul de familie.
O bună şi dragă prietenă, în urmă cu ceva vreme aproape m-a luat pe sus în urma recidivelor în ceea ce priveşte tratamentul pe care-l fac. Nu mă simţeam bine de loc, aşa că ...am ajuns la specialist. Evident că nu mi-a strâns mâna să mă felicite. Mi-a spus verde-n faţă ce iau, de ce iau şi cum ar fi trebuit să iau medicamente, apoi m-a ameninţat cu internare, perfuzii şi alte delicatesuri.
Asta după 7 Ianuarie. Dar aceasta este ziua cu numărul şase de când nu am mai luat nici un Xanax-acea nenorocire care mi-a pricinuit atâtea stări de rău, mai multe decât crizele de fiară ale colegei mele de birou!
Acum sunt happy!
Dacă nici azi sau mâine nu intru în sevraj, mâine la ceas de seară voi lua toate blisterele cu "tabletuţele minune", le voi desface bucată cu bucată, apoi voi trage apa peste ele!
Mai am apoi de lucrat niţel cu încă un soi de medicament, dar sunt sigură că anul care vine mă va găsi puţin mai încrezătoare în mine!

2 comentarii:

Cristake spunea...

Pai... cred ca nu e musai ca cineva sa debordeze de optimism, insa eu unul cred ca Dzeu le randuieste pe toate... rabdare si tutun! ;)

Lucia spunea...

Răbdare da! Tutun ba! =)