miercuri, 30 decembrie 2009

An vechi


Mai zilele trecute am citit o postare în care Cristake spunea despre anul care trece "ducă-se învârtindu-se" iar într-un comentariu recent Zam Fir Pop zicea: "să-ţi fie 2009 cel mai negru an din viaţă!". Credeam că s-a terminat. Dar nu a fost să fie... Luni seara, în urma deciziei mele de a nu mai folosi Xanaxul şi Anxiarul drept salvarea zilelor mele negre, am leşinat de trei ori. Organismul meu s-a răzvrătit. A venit salvarea, am ajuns la spital, patru medici m-au verificat. Decizia finală: "Sevraj". Nu am trăit o astfel de zi niciodată în viaţa mea. A fost o zi neagră de-a dreptu'. Vin cu o mare rugăminte. Oameni buni! Vă rog din toată inima mea! Nu folosiţi nimic, nici o substanţă care creează dependenţă! Este adevărat, uneori este necesară folosirea unor medicamente de genul celor amintite mai sus , dar strict la indicaţia specialistului şi strict pe perioada indicată de el. Învăţaţi să luptaţi cu propriile trăiri, indiferent cât de grea pare să fie viaţa. Implor o lume întreagă! Nu folosiţi nici o substanţă pentru rezolvarea problemelor! Acum, după zece zile fără Xanax şi a cincea fără Anxiar, în dimineaţa aceasta am putut spune cu uimire că după ani de zile îmi simt mintea limpede. Mai am praguri de trecut, dar acesta a fost cel mai înalt. M-am lovit rău, dar asta m-a coborât cu picioarele pe pământ.

2 comentarii:

Mariana spunea...

A mai trecut un an...Lucia, te aşteaptă aici un dar de suflet şi o urare caldă, din toată inima!
Dacă îţi place, ia darul şi dăruieşte-l tuturor apropiaţilor inimii tale! La mulţi ani!

Ipu Ninulescu spunea...

Iti doresc din tot sufletul multa putere sa poti trece peste aceasta problema, si sa ai un an nou fericit, fericit cu sanatate si bucurii !