vineri, 21 mai 2010

Preţuim lucrurile bune care ni se întâmplă?


Preţuim binele?

Apreciem binele sau îl considerăm, mai mult sau mai puţin, de la sine înţeles?

Adesea, preţuirea binelui poate fi hotărâtoare pentru starea noastră, adică, dacă suntem fericiţi sau nefericiţi, sănătoşi sau bolnavi, dacă avem pace în inimă sau suntem dezamăgiţi şi exemplele ar putea continua.

Nimic nu este perfect.

Fiecare dintre noi trecem prin experienţe neplăcute în viaţă şi la niciuna dintre ele nu sunt înlăturate în mod satisfăcător toate neajunsurile.


Aproape orice bucurie este tulburată de un mic strop de amărăciune.

Ce efect are aceasta asupra noastră?

Unii oameni înjură, fiindcă trandafirii au spini; alţii se bucură de florile trandafirii din măcieş.

Din care categorie am vrea să facem parte?


Să nu pierdem niciodată din vedere binele de care avem parte în fiecare zi!

Vedem flori, copaci, munţi splendizi şi apusuri grandioase de soare,
auzim glasuri zglobii de copii, triluri de păsărele sau tonurile plăcute ale muzicii, simţim gustul, avem miros sau putem pipăi...

Considerăm toate acestea ca pe ceva de la sine-nţeles?

Oare trebuie să privim un infirm pentru a putea să ne bucurăm de membrele noastre sănătoase sau un orb pentru a ne preţui ochii?


Am citit "Lasă grijile şi începe să trăieşti". Această carte m-a ajutat foarte mult. Aici Carnegie, la un moment dat, spune: "M-am plâns că n-am pantofi, până când am văzut un om fără picioare".

2 comentarii:

denisia spunea...

Cred ca sta in firea noastra sa ne plangem... si nu mai realizam ca se invartim in cerc...

Lucia spunea...

Ne plângem dacă nu punem preţ suficient pe ce avem. În loc să vedem trandafirii ce înfloresc în grădina noastră tânjim la cei din grădina vecinilor, pentru că nu ne sunt accesibili.
Probabil vrem mereu ce nu putem avea...